BUCUREȘTI, 30 iun – Sputnik. Senatorul republican John Thune a propus achiziționarea din Turcia a sistemelor rusești S-400, se menționează într-un amendament la proiectul de lege cu privire la asignațiuni bugetare pentru apărarea națională pentru anul 2021 (NDAA), publicat pe site-ul congresului.
În document nu se menționează dacă Ankara dorește sau are dreptul să vândă sistemele fără permisiunea Moscovei.
La rândul lui, președintele comisiei Senatului SUA pentru relații internaționale, James Risch, a propus un amendament care prevede sancțiuni împotriva Turciei, în conformitate cu CAATSA (legea cu privire la contracararea inamicilor Americii prin intermediul sancțiunilor).
Livrările sistemelor de apărare antiaeriană S-400, care au provocat o criză în relațiile dintre Turcia și SUA, au demarat la mijlocul lui iulie 2019. Washingtonul a cerut să se renunțe la această înțelegere, în favoarea sistemelor americane Patriot, amenințând că în caz contrar va suspenda sau anula livrarea către Turcia a avioanelor F-35, sau chiar cu introducerea sancțiunilor. Ankara a refuzat să cedeze și a continuat negocierile pentru achiziționarea unei partide suplimentare de S-400.
În realitate, SUA au pus în aplicare doar o parte a amenințărilor, care vizează F-35, iar celelalte sancțiuni nu au fost introduse, chiar dacă legislația cere acest lucru.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova