CHIȘINĂU, 29 iun - Sputnik. Rusia a acordat asistență țărilor europene în timpul pandemiei COVID-19 nu din motive politice, ci pentru că le-a fost greu și au cerut-o, a declarat șeful statului rus, Vladimir Putin, pentru canalul de televiziune Russia 1, informează RIA Novosti.
”Iată am oferit asistență unor țări europene. Exact în momentul în care nimeni nu l-a acordat, nici măcar cei mai apropiați aliați. Credeți-mă, nu am făcut acest lucru din considerente politice, ci pentru că le-a fost greu și ne-au solicitat asta. Noi doar nu ne-am băgat cu propunerile noastre, ei ne-au rugat, noi am reacționat în această privință fără niciun considerent de natură politică”, a declarat Putin.
El a menționat că încercările unora de a compromite „acțiunile și pornirile nobile” ale Federației Ruse se încheie cu eșecul celor interesați de acest lucru.
”La nivelul omului simplu, general uman, poziția noastră deschisă, onestă și prietenoasă, a Federației Ruse, este clară pentru societatea civilă a acestor țări și acest fapt nu poate să nu fie luat în considerare de elitele politice pe viitor”, a adăugat liderul rus.
Putin a subliniat că, în timpul pandemiei, este extrem de important ca toate țările să se unească în lupta împotriva amenințărilor comune, ”iar lucrurile aluviale legate de asigurarea dominanței" pe arena internațională cu orice preț ”duc la impas” și care face imposibilă funcționarea eficientă a întregii comunități internaționale.
Datele actualizate privind situația COVID-19 în Rusia și în lume sunt prezentate pe portalul stopkoronavirus.ru.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova