BUCUREŞTI, 23 iun – Sputnik, Doina Crainic. Activistul Shant King de la mişcarea Black Lives Matter a cerut eliminarea statuilor cu Iisus alb, măsura făcând parte dintr-o „cruciadă” împotriva supremației albe.
„Cred că statuile albului european despre care ei pretind că este Iisus ar trebui date jos. Acestea sunt o formă de supremație albă. Întotdeauna au fost aşa”, a scris King luni pe contul său de Twitter.
Yes, I think the statues of the white European they claim is Jesus should also come down.
— Shaun King (@shaunking) June 22, 2020
They are a form of white supremacy.
Always have been.
In the Bible, when the family of Jesus wanted to hide, and blend in, guess where they went?
EGYPT!
Not Denmark.
Tear them down.
King a mai spus că cererea sa vizează toate formele de artă, inclusiv picturile murale și vitraliile care îl înfățișează pe Iisus cu pielea albă și pe Fecioara Maria albă. „Create ca instrumente de opresiune. Propagandă rasistă. Toate ar trebui date jos”, a scris el.
De asemenea, activistul a scris că „dacă religia voastră vă cere ca Iisus să fie un Iisus blond cu ochii albaștri, atunci religia dvs. nu este creștinismul, ci supremația albă”.
În Occident, Iisus Hristos a fost înfățișat preponderent ca un bărbat cu pielea albă, cu părul lung și barbă, probabil sub influența reprezentărilor zeilor greci și romani.
Această tradiție s-a întins pe sute de ani, fiind reprezentat astfel inclusiv în picturi murale medievale și în picturi ale Renașterii italiene (care, în concepţia lui King, ar trebui şi ele „eliminate”), scrie Sputnik News.
Unii istorici contemporani sugerează că Iisus, asemeni unei persoane iudaice din secolul I, se poate să fi arătat mai mult ca un palestinian modern și ar fi avut probabil părul brunet, pielea măslinie și ochii căprui.
Experts have long since said this is likely the most accurate depiction of Jesus.
— Shaun King (@shaunking) June 23, 2020
White Americans who bought, sold, traded, raped, and worked Africans to death, for hundreds of years in this country, simply could not have THIS man at the center of their faith. pic.twitter.com/Mn1pOCR233
Ideea că imaginea lui Iisus alb ar trebui înlăturată a fost criticată de mai mulți creștini.
„Dacă ei încearcă să anuleze creștinismul, dacă încearcă să mă forțeze să îmi cer scuze sau să mă dezic de credința mea, nu mă voi supune, nu voi şovăi, nu îmi voi lepăda (credinţa)”, a declarat Jenna Ellis, consilieră juridică în campania lui Trump.
„Ca imigrant negru și profesionist în domeniul sănătății mintale, nu mi-e teamă să spun că ești o persoană foarte bolnavă și ai nevoie de ajutor”, a comentat pe Twitter o altă persoană.
Un comentator a spus că înlăturarea imaginilor şi statuilor echivalează cu extremismul. „Știi care oameni mai distrug imagini cu care nu sunt de acord? Talibanii”, a scris comentatorul.
Protestatarii din mişcarea Black Lives Matter din Statele Unite au doborât şi distrus statui și monumente despre care considerau că sunt asociate cu sclavia și rasismul. Statuile atacate sunt în principal ale unor personaje ale istoriei legate de statele confederate, deși au fost vizate și alte personalităţi istorice, inclusiv mai mulți președinți americani. Proteste de simpatie, adesea asociate cu acte de vandalism, au avut loc şi în alte țări, printre care Marea Britanie, Franța, Belgia, Australia, Suedia, Norvegia și Finlanda.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova