Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Macron, declarație fuminantă: ”S-a demonstrat că NATO e în moarte cerebrală”

© Sputnik / Sergey Guneev / Accesați arhiva multimediaMacron
Macron - Sputnik Moldova-România
Abonare
France Presse: ”NATO se confruntă de fapt cu o criză provocată de foarte puternice disensiuni între membrii săi”

BUCUREȘTI, 23 iun - Sputnik, Evan Răutu. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a făcut o nouă declarație care încinge spiritele în NATO:

”Este una dintre cele mai frumoase demonstraţii că NATO este în moarte cerebrală”, a spus Macron după recentele incidente navale dintre cele mai mari puteri europene militare din NATO,  Franţa şi Turcia.

Incidentele au avut loc în Mediterana și  obiectul unei anchete în cadrul NATO care vizează  ”agresivitatea Turciei”. Turcia, implicată în susținerea uneia dintre părțile conflictului din Linia, este acuzată că ”se opune controlului de către navele Alianţei Nord-Atlantice a vaselor suspectate că încalcă embargoul ONU asupra armelor în Libia”, transmite Agerpres, preluând surse internaționale.

În acest sens, în iunie au avut loc două incidente când s-a încercat controlarea unor nave turcești în Mediterana. Ultimul, pe 10 iunie, s-a produs cu o navă franceză aflată în misiune sub pavilion NATO – pe care navele turceşti ar fi ameninţat-o cu deschiderea focului.

”Vă trimit la declaraţiile mele de la sfârşitul anului trecut cu privire la moartea cerebrală a NATO”, a spus Macron la finalul unei întrevederi cu președintele Tunisiei, Kais Saied la Palatul Elysee.

Macron a spus că ”atâta vreme cât vom continua, membri ai NATO, europeni, părţi interesate în acest subiect, să fim slabi în demersurile noastre sau lipsiţi de claritate, vom lăsa puterile necooperante să-şi facă jocul”.

”Nu vreau ca în şase luni, un an, doi ani, să constatăm că Libia este în situaţia Siriei de astăzi”, a spus Macron, referindu-se ofensiva turcă din nord-estul Siriei, făcută doar cu cu asentimentul preşedintelui Donald Trump, nu și al aliaților NATO.

În replică, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a minimalizat situația, explicând că e doar ”un dezacord între aliaţi”.

France Presse, citată de Agerpres, consideră că ”NATO se confruntă de fapt cu o criză provocată de foarte puternice disensiuni între membrii săi”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0