BRUXELLES, 22 iun - Sputnik, Daniela Porovăț. În Bulgaria s-a reinstaurat purtarea obligatorie a măştilor de protecţie, iar participarea la evenimente în interior se face doar la jumătate din capacitatea sălii şi cu purtare de măşti. La fel, în magazine este necesară păstrarea unei distanţe de 1,5 metri.
”Este important ca atunci când spunem ceva să aibă la bază fapte. Situaţia este complicată. Înregistrăm o creştere reală a (numărului) cazurilor de covid-19. Din fericire nu foarte mulţi oameni au evoie de internare la terapie intensivă”, a declarat inspectorul-şef de stat, doctorul Anghel Kuncev. El a arătat că acest lucru se întâmplă şi în alte ţări, a declarat el.
El a explicat că lucrurile se desfășoară în acest fel din cauza comportamentului uman şi modificărilor virusului. Kuncev a arătat că pe primul loc în privinţa mortalităţii este Macedonia de Nord, cu 45.6 de morţi la 100 de mii de locuitori, pe locul doi e Albania - 11,9, (urmată de) Turcia - 10,7, iar pe locurile cinci şi şase sunt Bulgaria - 8,3 şi Serbia -7.09 de morţi la suta de mii de locuitori.
”Este al doilea val sau doar o creştere a cazurilor? Sunt mai înclinat să cred că este a doua variantă, având în vedere că există persoane care au crezut că s-a terminat totul. Măsurile nu sunt respectate şi se înregistrează o mortalitate mai mare. Îndemn spitalele să nu uite ordinul Miniserului Sănătăţii (...), acum adăugăm controlul. S-a dovedit că nu ne putem baza pe conştiinţa oamenilor”, a mai declarat el.
Și primărița din Sofia, Iordanka Fandakova, a ținut să arate că datele din weekendul trecut din întreaga ţară sunt alarmante, situația fiind la fel și în capitală.
”Implor oamenii din Sofia să revină la atitudinea pe care am avut-o în timpul stării de urgenţă”, a transmis Fandakova locuitorilor capitalei bulgare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova