Muncitorii români și bulgari din Germania, acuzați că au adus coronavirusul

© AP Photo / DPA / Thomas FreyAproximativ 160 de lucrători sezonieri români pe Aeroportul din Hahn, Germania
Aproximativ 160 de lucrători sezonieri români pe Aeroportul din Hahn, Germania - Sputnik Moldova-România
Abonare
Premierul landului Renania de Nord-Westfalia acuză că muncitorii români și bulgari au adus virusul în Germania, care apoi s-a răspândit din cauza condițiilor în care sunt cazați și în care muncesc aceștia

BRUXELLES, 17 iun - Sputnik, Daniela Porovăț. Premierul landului Renania de Nord-Westfalia îi acuză pe muncitorii români și bulgari că sunt la originea unor focare de coronavirus din Germania, iar nu măsurile de relaxare adoptate de această țară.

Reacția sa vine după apariția unui nou focar într-un abator din regiune unde au existat mai multe asemenea situații, reclamate și de presa din Germania. Cel puțin 400 de muncitori de aici au fost depistați pozitiv, ceea ce a dus la suspendarea activității unității și la închiderea școlilor din zonă.

Sute de angajați ai abatoarelor din Germania s-au îmbolnăvit până acum, iar numărul mare de infectări a provocat proteste ale sindicatelor din domeniu.

„Ce spune acest focar despre măsurile de relaxare de până acum?” a fost întrebat de jurnaliști Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord Westfalia.

„Asta nu spune nimic despre relaxare, pentru că virusul a fost adus de români și bulgari. Așa se va întâmpla peste tot. Avem peste tot în Germania măsuri similare. Am avut cazuri de infectare pe o plantație de sparanghel din Bavaria acum câteva săptămâni, am avut cazul abatorului Coesfeld. Toate acestea nu sunt cauzate de relaxare, ci de condițiile în care sunt cazați și în care muncesc angajații”, a răspuns oficialul.

Ministerul de Externe a anunțat ieri că 85 de români care lucrează ca muncitori sezonieri la o fermă din Germania (Bavaria) au fost diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus. Toți au fost plasați în carantină, iar costurile cu hrana și cazarea sunt suportate de către angajator, care acordă și o diurnă zilnică de 50 de euro.

Tot ieri, MAE a anunțat că un focar de coronavirus a fost depistat în comunitatea de români din Magdeburg, oraș situat la 150 de kilometri de Berlin. Un român de acolo a murit și alți 37 s-au îmbolnăvit.

De la începutul pandemiei, peste 840 români aflați în Germania au fost diagnosticați cu COVID-19, iar opt dintre ei au decedat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0