Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Cifră record: refugiații au ajuns la unu la sută din populația globului

© AP Photo / Armin WeigelMigrants
Migrants - Sputnik Moldova-România
Abonare
Agenţia ONU mai arată că, în timp ce numărul refugiaţilor creşte, acestora le este tot mai dificil să revină în ţările lor. Dacă, în anii 1990, în medie 1,5 milioane de refugiaţi reveneau acasă în fiecare an, în ultimul deceniu această cifră a scăzut sub 400.000.

BRUXELLES, 18 iunie - Sputnik, Daniela Porovăț. Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) de la Geneva a transmis astăzi o cifră record a refugiaților care au ajuns la 1 la sută din populaţia planetei în 2019, adică 79,5 milioane de persoane, se arată într-un comunicat al instituției

Comparativ cu anul anterior, în 2019, numărul celor care s-au refugiat în străinătate sau în interiorul ţărilor lor a crescut cu aproape 9 milioane, potrivit aceleiași surse, iar creșterea s-ar datora crizelor din Congo, Yemen şi Siria, dar şi din regiunea africană Sahel, afectată de conflicte şi de schimbările climatice.

Agenţia ONU mai arată că, în timp ce numărul refugiaţilor creşte, acestora le este tot mai dificil să revină în ţările lor. Dacă, în anii 1990, în medie 1,5 milioane de refugiaţi reveneau acasă în fiecare an, în ultimul deceniu această cifră a scăzut sub 400.000.

”Acesta este un semn al persistenţei conflictelor, al apariţiei de noi conflicte, al paraliziei comunităţii internaţionale, inclusiv a unor instituţii precum Consiliul de Securitate (al ONU), de a aborda aceste conflicte”, a declarat Înaltul Comisar Filippo Grandi, într-o conferinţă de presă ținută la Geneva înainte de publicarea raportului.

Grandi s-a declarat îngrijorat şi de criza economică provocată de pandemia de COVID-19.

”În opinia mea, nu există nicio îndoială că vor creşte mişcările de populaţie în regiunile respective, dar şi dincolo de ele, spre Europa, de exemplu”, a indicat Înaltul Comisar tendințele de creștere a numărului de refugiați.

Chiar dacă este prea devreme pentru a aprecia dimensiunile pe care le va lua creșterea numărului de imigranți economici, este clar că pandemia și efectele ei din punct de vedere al pierderii locurilor de muncă și al mijloacelor de trai vor conta foarte mult în evaluările viitoare, devenind unul dintre factorii decisivi ai fenomenului pentru anul 2020. Acest lucru se poate vedea și din prognozele tot mai pesimiste ale contracției economiei la nivel global care va afecta păturile cele mai defavorizate și țările fragile din punct de vedere economic.

O situație similară se poate observa și în România, unde căutarea locurilor de muncă în Europa de Vest a devenit și mai acută o dată cu încetinirea economiei românești și cu lipsa perspectivelor de repornire. Așa se explică și disperarea cu care mulți români își riscă sănătatea și viața ca să meargă în Occident la muncă chiar și în această perioadă de risc ridicat, când pandemia încă face victime, după cum se vede clar în cazul celor care muncesc în Germania, unde cifrele românilor care se infectează cu coronavirus sunt în continuă creștere.

Fluxul de știri
0