BUCUREȘTI, 15 iun - Sputnik, Marius Holdean. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte au clasat plângerea penală depusă de trei asociații prin care președintele Klaus Iohannis era acuzat că a incitat la ură împotriva comunității maghiare. Declarația lui Iohannis pentru care a fost formulată plângerea penală este cea din 29 aprilie, când președintele a acuzat PSD că ”se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor”.
Dar, în ordonanța de clasare din 9 iunie 2020, procurorii ÎCCJ spun că ”Apreciem că acest discurs public nu se circumscrie sferei ilicitului penal, respectiv că nu are caracterul unei fapte incriminate de art. 369 din Codul penal”.
Totuși, procurorii arată că președintele a fost sancționat contravențional de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), doar că fapta sa nu încalcă Codul penal pentru că nu există nici o incitare la ostilitate.
”Considerăm că unele elemente ale discursului supus analizei depășesc limitele dreptului la liberă exprimare (chiar în forma acceptată a criticii dure). În consecință, în ansamblul său, inclusiv prin ton, poate fi calificate ca un hate speech, raportat la care CNCD a considerat că îndeplinește condițiile și prezintă gravitatea contravenției. Niciuna dintre părțile mesajului nu atinge însă sfera ilicitului penal, deoarece constituie opinii proprii. Nu se poate decela o incitare propriu zisă, respectiv afirmații care să trimită la ideea că vorbitorul, aparent ostil unor categorii determinate de persoane, ar cere publicului să fie la rândul său ostil”, justifică procurorii clasarea plângerii penale.
Sesizările împotriva președintelui Iohannis au aparținut Asociației EMNT Cluj Napoca, Asociației Siculitas Târgu Mureș și Fundației Szekler Monitor Gheorgheni.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova