BUCUREȘTI, 15 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Educatoarele și patronii de grădinițe private se află într-o situație dificilă și neplăcută, din pricina faptului că patronii refuză, în absența unui ghid clar cu norme, să redeschidă unitățile de învățământ.
Ministrul Monica Anisie a declarat că Ministerul Educației și Cercetării se ocupă numai de măsurile pentru grădinițe, iar cele pentru creșe și after school-uri ar urma să fie stabilite de Ministerul Muncii.
De asemenea, ministrul a declarat că aceste norme se află pe ”traseul de aprobare și astăzi vor fi transmise către Monitorul Oficial”, informează antena3.ro.
De ce nu au fost stabilite din timp aceste măsuri? Anisie spune că decizia nu îi aparține, ci este a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Mai mult, ministrul a subliniat că nu poate să își dea cu părerea dacă -a procedat corect.
În momentul de față, atât patronii de grădinițe private, cât și cadrele didactice de acolo așteaptă și nu știu ce să mai creadă sau ce răspuns să le mai dea părinților care întreabă dacă își pot aduce micuții la grănițe.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova