BUCUREŞTI, 10 iun – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit ANM, avertizarea de cod galben este valabilă în intervalul 10 iunie, ora 12:00 – 11 iunie, ora 10:00, când va fi instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Zonele vizate sunt Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, local în Muntenia și Moldova, precum și zonele montane. În aceste regiuni vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.
De asemenea, ANM a actualizat informarea meteo pentru intervalul 10 iunie, ora 09:30 – 12 iunie, ora 23:00, când vor fi manifestări de instabilitate atmosferică.
Astfel, în intervalul menționat, vor fi perioade de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...35 l/mp.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova