Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Viorica Dăncilă, reacție fermă - întoarce ”vorbele” lui Ciolacu despre ”PSD la DNA”!

© FacebookViorica Dăncilă
Viorica Dăncilă - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Ar fi cel puțin bizar dacă domnul Ciolacu ar ști pe cine vor chema procurorii la Direcția Națională Anticorupție”.

BUCUREȘTI, 8 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu. În acest week-end, presa a anunțat că Marcel Ciolacu ar fi făcut o ”dezvăluire bombă” despre o acțiune a DNA care ar viza PSD – și mai ales pe fosta președintă, Viorica Dăncilă.

Codrin Ştefanescu - Sputnik Moldova-România
Politică
Codrin îl face praf pe Ciolacu: ”Se ploconea în fața lui Dăncilă, acum o vrea la pușcărie”

Conforma presei, Ciolacu a spus că DNA ar fi cerut documente de la partid legate de datoriile și contractele PSD din campania electorală de la prezidențiale – Ciolacu le-ar mai fi spus membrilor partidului o opinie bizară: că Viorica Dăncilă ar putea fi ”săltată de către DNA”.

De asemenea, Marcel Ciolacu și-ar fi exprimat îngrijorarea că aceasta ar putea fi ”o temă de campanie împotriva PSD”.

Interesant e că această ”dezvăluire” ar fi fost făcută la Constanța, o filială condusă de un personaj controversat, Felix Stroe, cel care a fost remarcat de presă atunci când… a înlocuit tabloul cu Liviu Dragnea cu cel cu Viorica Dăncilă. De pe peretele sediului PSD, evident.

De remarcat că această presupusă discuție NU a fost confirmată de Marcel Ciolacu sau de Felix Stroe.

Reacția Vioricăi Dăncilă a apărut aseară: ”Nu cred acest lucru - nu comentez declarații pe surse”.

”Mai mult, nu cred că Marcel Ciolacu ar fi făcut astfel de declarații”, a spus Dăncilă la Antena 3, făcând și o completare logică: ”Ar fi cel puțin bizar dacă domnul Ciolacu ar ști pe cine vor chema procurorii la DNA”.

Pe de altă parte, fosta șefă a PSD spune ea nu știe să existe ”vreo anchetă privind derularea campaniei prezidențiale a PSD”.

”Într-adevăr, din câte știu, există o anchetă care vizează perioada 2017-2019, înainte ca eu să devin președinte al partidului”, spune Dăncilă. ”Vă garantez că eu, în calitate de președinte de partid și de prim-ministru, am respectat întotdeauna legea”.

În plus, fostul premier precizează că ”de activitatea financiară, contracte care vizau campania electorală, s-a ocupat secretarul general și trezorierul partidului și, din acest puncte de vedere, este sigură că ”activitățile financiare s-au derulat corect, din punct de vedere legal, în toată această perioadă”.

În privința relației cu Marcel Ciolacu și noua conducere, Dăncilă exprimă o mirare – sau chiar o nemulțumire:

”Mă așteptam ca experiența unui fost premier să fie folosită, să comunicăm, să facem opoziție. Din păcate, nu a fost nevoie de experiența mea de aproape doi ani de zile - conducerea PSD își creionează singură platforma”, a declarat Dăncilă pentru Mediafax.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0