Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Daniela Vișoianu: ”Planurile de lecții tradiționale ar trebui regândite”

© Facebook / Școli curateDaniela Vișoianu
Daniela Vișoianu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Consilierul în cadrul MEC crede că platformele digitale vor rămâne prezent în mediul educațional, iar Mihnea Costoiu susține că digitalizarea în învățământ e un proces fără cale de întoarcere.

BUCUREȘTI, 8 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Digitalizarea educației a devenit, în condițiile crizei generate de pandemia de COVID-19, care a făcut ca lecțiile să se desfășoare online, un subiect extrem de discutat.

Georgiana Arsene - Sputnik Moldova-România
EDITORIALIST
Nu fiți ca Monica Anisie! Respectați învățătorii!

Mai mulți experți educaționali sunt de părere că digitalizarea proceselor educaționale și, în general, digitalizarea nu ar trebui privite ca niște scopuri absolute care vor genera valoare, ci ca instrumente potrivite pentru a stimula și sprijini crearea de valoare. 

Rectorul Universității Politehnice București, Mihnea Costoiu, este de părere că digitalizarea reprezintă un proces ireversibil și că este de datoria instituțiilor de învățământ ”să urce pe val”.

Totuși, Costoiu a subliniat că digitalizarea este un proces ireversibil, dar nu exclusiv.

”Este un proces ireversibil acesta al trecerii în zona digitală, nu este exclusiv pentru că nu poți face inginerie sau medicină exclusiv în zona online, dar lucrurile sunt ireversibile și e o schimbare majoră de comportament a studenților, a elevilor, cât și a societății”, a declarat Costoiu, potrivit zf.ro.

Rectorul Universității Politehnice București a subliniat că, în primul rând, universitățile au datoria să folosească acest val al digitalizării.

Daniela Vișoianu, consilier în cadrul Ministerului Educației și Cercetării crede că platformele digitale vor rămâne prezente în mediul educațional din România.

Consilierul din MEC a atras atenția asupra faptului că profesorii s-au confruntat cu un volum semnificativ de muncă în această perioadă, dar și cu o anumită lipsă de cunoștințe în ceea ce privește folosirea platformelor digitale.

”O discuție ar fi dacă profesorii știu să lucreze cu această platformă – fiind, poate, o diferență între aptitudini digitale și aptitudini de predare digitală. (…) Planurile de lecții tradiționale ar trebui regândite. Mulți au zis că pentru o oră predată de muncă volumul a fost dublu”, a punctat Daniela Vișoianu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0