Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Tarom îi va duce pe români la mare în mai puțin de o oră

© Sputnik / Rodion ProcaAvion ”TAROM”
Avion ”TAROM” - Sputnik Moldova-România
Abonare
Compania Tarom a anunțat că din luna iulie va avea curse spre Litoralul românesc din centrul şi vestul ţării, oferindu-le românilor posibilitatea să ajungă la mare în mai puţin de o oră

BUCUREȘTI, 7 iun - Sputnik, Marius Holdean. Tarom vrea să încurajeze turismul intern și promite drumuri rapide către litoralul românesc prin cursele interne către Constanța. 

”Compania Naţională de Transport Aerian - TAROM anunţă că, începând cu luna iulie, va introduce noi rute interne, care să susţină repornirea turismului românesc. Astfel, românii din vestul ţării vor putea ajunge pe litoral în mai puţin de o oră.  Rutele noi operate de TAROM vor fi: Timisoara – Constanţa - Timisoara; Oradea – Constanţa - Oradea; Cluj Napoca – Constanţa – Cluj Napoca”, se arată în anunțul Tarom.

Compania dă asigurări că zborurile vor fi efectuate în condiţii de siguranţă, anunțând că acestea vor avea ca destinaţie Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din Constanţa, de unde turiştii pot ajunge rapid în staţiunile de pe litoralul Mării Negre sau în Delta Dunării.

Decizia de introducere a unor zboruri care să conecteze mari oraşe, de litoral, vine în urma consultărilor dintre Tarom și mai multe instituții: Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin Direcţia Generală Turism, Prefectura Constanţa, Primăria Oradea, Primăria Timișoara şi Primăria Cluj Napoca.

Decizia a fost luată luându-se în considerare estimarea că, din cauza pandemiei, cei mai mulţi dintre români vor alege să îşi petreacă vacanţa de vară în ţară.

Conform statisticilor elaborate de către asociaţiile de promovare a turismului, se preconizează ca doar 20% dintre cei care vor pleca anul acesta în concediu, vor pleca din țară în acest scop. 

„Ne bucurăm să putem oferi o alternativă sigură şi rapidă călătoriilor cu maşina sau trenul pe distanţe lungi, pentru românii care merg anul acesta în vacanţă, în ţară. Dacă distanţa de la Timişoara până pe litoral se parcurge cu autoturismul în aproximativ nouă ore, cu avionul, acelaşi drum, durează doar o oră, în condiţiile de siguranţă incomparabile”, a arătat George Barbu, director general TAROM. 

Încă nu se știe orarul și frecvența acestor zboruri, dar anunțuri în acest sens urmează să fie făcute în curând.

”Zborurile vor fi operate în condiţii de maximă siguranţă, cu respectarea măsurilor de protecţie, astfel încât să fie eliminat orice risc. Orarul zborurilor şi tarifele vor fi comunicate în cel mai scurt timp”, a precizat compania Tarom.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0