Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Criza i-a îmbogățit: averile superbogaților americani au crescut cu peste 565 de miliarde

© REUTERS / Dado RuvicEuro
Euro - Sputnik Moldova-România
Abonare
Averile combinate ale miliardarilor americani au crescut cu peste 19%, respectiv cu peste 565 de miliarde de dolari, de la declanşarea pandemiei de COVID-19 în Statele Unite

BRUXELLES, 5 iun - Sputnik, Daniela Porovăț. Creșterea incredibilă a averilor miliardarilor americani a fost dezvăluită de un studiu al Institute for Policy Studies (IPS)

Potrivit datelor culese de IPS, creşterea a avut loc pe parcursul  11 săptămâni, începând din 18 mai, perioadă în care 42,6 milioane de americani au solicitat indemnizaţii pentru şomaj.

Astfel, în timpul celor 11 săptămâni de pandemie, averea lui Bezos a crescut cu circa 36,2 miliarde de dolari, în timp ce averea lui Zuckerberck s-a mărit cu aproximativ 30,1 miliarde de dolari. La fel, averea netă a miliardarului Elon Musk, fondatorul producătorului de automobile electrice Tesla, a crescut cu 14,1 miliarde de dolari.

Numai în ultima săptămână averile miliardarilor americani s-au mărit cu 79 de miliarde de dolari, mai arată studiu celor de la IPS care oferă și o listă a celor mai norocoși miliardari din SUA, fiecare cu suma cu care s-a îmbogățit în perioada pandemiei din SUA:

Jeff Bezos – creștere cu 36.2 miliarde de dolari

Mark Zuckerberg – creștere cu 30.1 miliarde de dolari

Elon Musk – creștere cu 14.1 miliarde de dolari

Sergey Brin – creștere cu 13.9 miliarde de dolari

Larry Page – creștere cu 13.7 miliarde de dolari

Steve Ballmer – creștere cu 13.3 miliarde de dolari

MacKenzie Bezos – creștere cu 12.6 miliarde de dolari

Michael Bloomberg – creștere cu 12.1 miliarde de dolari

Bill Gates – creștere cu 11.8 miliarde de dolari

Phil Knight – creștere cu 11.6 miliarde de dolari

Larry Ellison – creștere cu 8.5 miliarde de dolari

Warren Buffett – creștere cu 7.7 miliarde de dolari

Michael Dell – creștere cu 7.6 miliarde de dolari

Sheldon Adelson – creștere cu 6.1 miliarde de dolari.

Aceste cifre sunt cu atât mai șocante cu cât criza economică din SUA, chiar înainte de începerea protestelor, a fost nemaivăzută în istoria recentă a Statelor Unite. La fel de nemaiîntâlnită însă este și creșterea spectaculoasă într-o foarte scurtă perioadă de timp a averilor miliardarilor americani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0