BUCUREȘTI, 1 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Apropierea finalului anului școlar și, implict, a celui de-al doilea semetru crește tensiunile în sistemul de învățământ. Acest fapt este determinat de încheierea situației școlare, unde, din pricina pandemiei de coronavirus și a mutării activității din clasă în mediul online au apărut o serie de schimbări.
Una dintre acestea se referă la prevederea art. 1, pct.8, litera d) din Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4249/2020 potrivit căreia ”valorificarea activității online prin calificativ/notă se face cu acordul părintelui/susținătorului legal”.
Corpul profesoral al Colegiului Economic “V. Madgearu” din Bucureşti, i-a adresat ministrului Educației și Cercetării o scrisoare deschisă prin care și-au manifestat indignarea față de prevederea deja menționată.
Dascălii spun că înțelege toată lumea că e trece printr-o perioadă dificilă și singulară, în care atât profesorii, cât și copiii sunt afectaţi. Cu toate că profesorii înțeleg că această măsură a fost gândită pentru a preîntâmpina unele dificultăți suplimentare, ei consideră că acest articol de lege este ”pripit și injust”.
”Solicitarea acordului părintelui/elevului pentru notarea activității on-line este un act ce subminează autoritatea profesorului - „autoritate” în sens de expertiză științifică - și ne pune pe noi, profesorii, într-o postură umilitoare. Articolul, așa cum este formulat acum, implică tacit presupunerea că evaluarea pe care o facem este subiectivă și potențial incorectă, de aceea ea trebuie validată de aparținătorul legal al elevului”, susțin dascălii.
Aceștia spun că ei știu că evaluarea trebuie să fie făcută corect și în acest sens au criterii și standarde de performanță care le ghidează procesul. De asemenea, înțelege și respectă principiul conform căruia orice notă pe care o acordă trebuie să fie justificată, prin dovezi clare. De asemenea, dascălii spun că știu că elevul trebuie să fie informat și să primească toate explicațiile cu privire la nota obținută. Dacă nota sa nu este justificată, atunci există căi legitime de a o contesta.
”Însă obligația de a cere consimțământul elevului sau al părintelui pentru acordarea unei note nu se încadrează în principiul enunțat mai sus. Este un act nejustificat, pentru ca oferă un drept discreționar părintelui de a favoriza o evaluare neunitară și fragmentată, ce subminează calitatea evaluării și creează un precedent cu totul nefast pentru procesul de învățare în general”, au subliniat profesorii bucureșteni.
Aceștia au adăugat că articolul 72, alineatul (1) din Legea educației naționale Nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, prevede că „evaluarea se centrează pe competențe, oferă feed-back real elevilor și stă la baza planurilor individuale de învățare”.
”Or, dacă acordarea unei note este condiționată de o manifestare de voință discreționară din partea părintelui, evaluarea nu mai este centrată pe competențe - pe care numai profesorul este în măsură să le aprecieze, ci pe voința unilaterală a părintelui, căruia legea educației nu îi permite să evalueze competențele academice ale copilului său”, au adăugat dascălii.
Profesorii au mai precizat, în finalul scrisorii adresate ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, faptul că speră ca demnitarul să țină cont de opinia lor și să renunțe la articolul menționat.