BRUXELLES, 26 mai - Sputnik, Daniela Porovăț.vItalia este direct interesată în repornirea turismului care ar aduce venituri substanțiale acestei țări încercate greu de pandemie.
"Lucrăm pentru a putea reporni toţi odată pe 15 iunie în Europa. Pentru turism, 15 iunie este într-un fel Ziua Z europeană", a lansat provocarea ministrul de externe al Italiei Luigi di Maio în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Rai 1.
Declaraţiile sale sunt pe aceeași lungime de undă cu apelul franco-german pentru o redeschidere cât mai rapidă a frontierelor, apel lansat astăzi de preşedintele Adunării Naţionale franceze, Richard Ferrand, şi omologul său german, Wolfgang Schaeuble, preşedintele Bundestag.
"Germania aspiră să redeschidă (frontierele) pe 15 iunie (...), noi lucrăm la aceasta cu Austria şi cu alte ţări", a precizat Luigi Di Maio despre intențiile Italiei.
La ora actuală, redeschiderea frontierelor în interiorul UE este programată să înceapă la mijlocul lui iunie, însă până acum anunţurile au fost făcute disparat de ţările europene, în pofida apelurilor Comisiei Europene la o mai mare coordonare a acţiunilor. Situația seamănă de altfel cu închiderea granițelor din cauza pandemiei, când fiecare țară europeană a acționat independent de celelalte.
Pentru Italia, miza deschiderii frontierelor este venirea turiștilor străini, iar relansarea turismului are nevoie de a se da indicații unitare vizitatorilor pe toată suprafața țării, în condițiile în care diferitele regiuni din Peninsulă au reglementări diferite acum în funcție de situația lor epidemiologică.. Altfel, a explicat Luigi Di Maio, "turistul nu va şti cum să se deplaseze dintr-o regiune în alta".
"Trebuie să salvăm ceea ce putem salva din (această) vară, pentru a-i ajuta pe oamenii noştri de afaceri", a subliniat ministrul italian, arătând că țara sa vrea să atragă bani din turism.
Teoretic, deplasările între regiunile Italiei se vor face fără restricţii începând cu 3 iunie, însă o decizie finală este aşteptată la sfârşitul săptămânii, pentru că executivul este îngrijorat de situaţia din Lombardia şi din Piemont, în nordul ţării, două regiuni ce totalizau luni două treimi dintre noile cazuri de contaminare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova