CHIȘINĂU, 26 mai – Sputnik. Centrul științific de virusologie ”Vector” al ”Rospotrebnadzor” planifică să înceapă testările clinice ale vaccinului împotriva coronavirusului la sfârșitul lunii iunie, a comunicat pentru ”Izvestia” directorul general al Centrului, Rinat Maksiutov, potrivit RIA Novosti.
Până atunci, urmează să fie obținute rezultatele testelor efectuate la animale, dar și permisiunea Ministerului Sănătății pentru testări clinice.
După cum a comunicat Maksiutov, înainte de utilizarea în masă, vaccinul trebuie să treacă cu succes testările de laborator, să ajungă în producție și să ia forma de preparat medical.
După aceasta va urma întregul spectru de studii preclinice și clinice, dar și înregistrarea.
Anterior, directorul Centrului de Epidemiologie și Microbiologie ”Gamalei”, Aleksandr Ghințburg, a comunicat că angajații instituției care se ocupă nemijlocit de dezvoltarea vaccinului, dar și el însuși, și-au făcut deja vaccinul și au format anticorpi.
La crearea vaccinului în Rusia mai lucrează de asemenea savanții de la Institutul de cercetări științifice în domeniul vaccinurilor și serurilor din Sankt Petersburg. Dezvoltarea preparatului are loc și în multe alte țări.
Vaccinarea în masă, potrivit lui Ghințburg, ar putea lua start în Rusia la începutul acestei toamne și ar putea să dureze de la șase la nouă luni.
Noul coronavirus (care provoacă boala COVID-19) a fost detectat pentru prima dată la sfârșitul lunii decembrie în provincia chineză Wuhan. La începutul lunii martie, OMS a declarat epidemie de coronavirus. Potrivit organizației, în lume au fost infectate deja 5,3 milioane de persoane, peste 343 de mii au murit.
În Rusia au fost confirmate 353 427 de cazuri de COVID-19, dintre care 118 798 de pacienți s-au vindecat, iar 3633 au murit.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova