Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Raed Arafat - o replică fermă la ”controversele” înmormântării ÎPS Pimen

© Photo : Facebook / Raed ArafatRaed Arafat
Raed Arafat - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Atacurile și denigrările nu-și au locul în astfel de situații, iar informarea publica trebuie să se facă într-un mod care nu lasă loc la interpretări”.

BUCUREȘTI, 25 mai, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Discuțiile din spațiul public depășesc de multe ori limitele admise de bunul simț sau de alte criterii. Așa s-a întâmplat și în cazul funeraliilor marelui ierarh Pimen al Sucevei.

Raed Arafat - Sputnik Moldova-România
Arafat și Tătaru reacționează la tendința de refuz a verificării temperaturii în public

Secretarul de stat, Raed Arafat, a simțit nevoia să răspundă și să pună lucrurile la punct. A făcut asta printr-o postare recentă, pe pagina sa de Facebook.

Celebrul medic se referă direct la acele ”foarte multe discuții și "persoane indignate" de "derogarea" care aș fi dat-o personal pentru funeraliile părințelului Pimen”.

”Din documentele de mai jos se poate observa că adresa data de INSP și cea dată de Centrul Național de Comandă și Coordonare sunt aproape identice și nu se referă la derogări”, scrie Arafat, precizând că în adresa INSP se spune clar ”cine ar putea da derogări, însă noi nu am dat derogări de la prevederile de distanțare și cele de sănătate publică”.

Dar, atrage atenția Arafat - și în adresa INSP și cea a CNCCI se menționează acordul pentru oricare din variantele solicitate. Iar Arafat subliniază că orice adresă oficială care derogă de la ceva ”începe cu, sau include, sintagma "prin derogare de la .... "”.

”Noi am aprobat o propunere care nu solicita derogări ci descria modul de desfășurare a activităților în aer liber precum și în interiorul bisericii Mânăstirii "Sf. Ioan cel Nou"”, scrie Arafat, completând – ”solicitarea menționează clar că în interiorul bisericii numărul va fi limitat la cinci persoane prezente concomitent”.

Ori, dacă în timpul desfășurării activităților au fost încălcate regulile stabilite în privința distanțării și a normelor de sănătate publică, ”atunci acest lucru se constată și se sancționează de autoritățile care supraveghează respectarea regulilor la fața locului”, precizează Arafat.

De precizat că, într-o adresă a DSU, transmisă tot azi, se precizează:

”Date fiind informațiile și materialele foto-video apărute în spațiul public de la slujba de înmormântare a Părintelui Arhiepiscop Pimen, comunicăm faptul că organizatorul nu a obținut o derogare din partea INSP, CNCCI pentru realizarea acestei ceremonii”.

DSU precizează că ”nerespectarea măsurilor de distanțare și de protecție a celor prezenți din timpul slujbei, conform materialelor apărute în mass-media, exced competențelor noastre”.

”Atacurile și denigrările nu-și au locul în astfel de situații, iar informarea publica trebuie să se facă într-un mod care nu lasă loc la interpretări”, scrie Raed Arafat, atașând și documentele de la DSU, INSP, precum și adresele Bisericii. ”Sper ca documentele atașate să clarifice aspectele ridicate de o parte din reprezentanții mass-media și de unele persoane pe rețelele de socializare”.

Documentele pot fi consultate în postare de mai jos.

Desigur, cel mai valabil rămâne îndemnul renunțării la atacuri și denigrări – aceasta din principiu, dar mai ales în această situație specială.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0