BUCUREȘTI, 14 mai, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Un anunț șocant a fost făcut de DIICOT – astăzi, procurorii Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de politie judiciară din BCCO au efectuat 2 percheziții domiciliare pe raza județului la locuințele unei femei ”suspectată de săvârșirea infracțiunilor de accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă”.
DIICOT precizează că accesare s-a făcut prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice”. Femeia, în vârstă de 33 de ani, din localitatea Nădlac, e acuzată și de deținerea de astfel de materiale, ”în scopul însușirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare și promovarea unui mesaj prin propagandă săvârșită prin orice mijloace, în public, cu intenția de a instiga la săvârșirea unui act de terorism”.
Pentru început, acuzația pare halucinantă – la primă vedere, femeia a accesat site-uri dubioase sau a intrat în contact online cu diverși ciudați și s-a trezit mascații peste ea. Dar asta e prima impresie, pentru că DIICOT vine cu alte detalii.
Începând cu anul 2019, suspecta ”a cunoscut un proces treptat de radicalizare, prin intermediul contactelor stabilite în mediul virtual cu diferiți susținători ai unei organizații teroriste din Orientul Mijlociu”. O primă întrebare - care sunt acele organizații teroriste? Vorbim de 2019.
”În acest context, suspecta a accesat în mod repetat materiale de propagandă teroristă, în scopul însușirii ideologiei teroriste, ca parte a procesului de radicalizare şi a promovat în mediul virtual, în mod repetat şi cu frecvență ridicată, mesaje de propagandă a ideilor şi conceptelor radical islamiste, specifice organizațiilor teroriste musulmane, folosind în acest scop diferite aplicaţii de mesagerie şi, de asemenea, prin intermediul sistemelor informatice şi a mijloacelor de comunicare electronică proprii”, scrie DIICOT.
Să recitim ultima parte: ”folosind în acest scop diferite aplicaţii de mesagerie şi, de asemenea, prin intermediul sistemelor informatice şi a mijloacelor de comunicare electronică proprii”. Cum adică ”mijloace de comunicare electronică proprii”?
”Astfel, prin intermediul unei reţele de socializare, utilizând diferite profile, suspecta a dezvoltat relaţii cu diferiţi cetăţeni străini, proveniţi din areale cu problematică teroristă active, unii dintre ei suspecţi de apartenenţă la organizația teroristă din Orientul Mijlociu”, explică DIICOT.
Procurorii spun că aceşti cetăţeni străini ”au rolul de a recruta diferite persoane, în scopul însuşirii ideilor şi credinţelor fundamentaliste, scop în care postează constant mesaje şi simbolului specifice organizației teroriste din Orientul Mijlociu, filme şi fotografii cu arme sau luptători înarmaţi, scene de luptă, execuţii de prizonieri, pregătirea atentatorilor sinucigaşi, predici ale unor clerici radicali”.
Wow! Și rețelele de socializare permit asta? De fapt, dacă e să ne gândim la mesajele de incitare la violență din perioada manifestațiilor din ultimii ani din România, inclusiv poze cu arme și planuri de acțiune contra unor instituții ale statului – Guvernul, de exemplu – ce te miră că se permite unor ciudați din Orient să pună asemenea nebunii?
”În mediul virtual, suspecta şi-a exprimat în mod explicit susţinerea faţă de organizaţia teroristă din Orientul Mijlociu şi a manifestat constant opinii radical anti-occidentale, aceasta arătându-și disponibilitatea de a lupta de partea fundamentaliștilor islamici”, scrie DIICOT.
Acum sincer, coroborarea asta pare cam exagerată – ”a manifestat constant opinii radical anti-occidentale” e una, și e dreptul ei, dar ”disponibilitatea de a lupta de partea fundamentaliștilor islamici” sigur, e o chestiune care trebuie să alerteze.
Și, atenție mai departe: ”Pe parcursul procesului de radicalizare, suspecta a făcut obiectul unor sesiuni de pregătire contrainformativă din partea cetățenilor străini cu care a dezvoltat relaţii de colaborare, menite să-i asigure o cât mai bună conspirativitate a activităţilor derulate şi să îngreuneze capacitățile de monitorizare din partea organelor statului”.
Explicitând, DIICOT spune că suspecta a început ”să utilizeze simultan mai multe conturi de email” - până la 21 de adrese în acelaşi timp!!! - precum şi ”multiple posturi telefonice şi cartele reîncărcabile, pe care era învăţată să le schimbe la intervale regulate de timp” și, la indicaţiile ”colaboratorilor străini”, suspecta a ”recepţionat şi a început să folosească şi o serie de aplicaţii de tip VPN, al căror scop este criptarea comunicaţiilor dintre părţi”.
În ciuda acestor informații – ”multiple posturi telefonice şi cartele reîncărcabile” – DIICOT spune că ”în urma perchezițiilor, au fost ridicate un un telefon mobil și o cartelă telefonică”! Deci, unde sunt celelalte?
Dar atenție că partea cea mai tare vine la final: ”Suspecta şi-a arătat disponibilitatea de a facilita venirea în România a unora dintre cetățenii străini cu care se află în legătură şi există suspiciunea că a început să recepționeze diferite sume de bani de la colaboratorii săi”.
Deci, 2 întrebări firești: dacă tot au reușit să intre în corespondența electronică și să afle că folosea cartele (poate să le și intercepteze) – cum de nu știu SIGUR dacă primea sau nu bani? În al doilea rând, ce de ce nu au lăsat-o să faciliteze venirea ”cetățenilor străini” și să-i ia pe toți ca din oală?!
Ar fi fost o acțiune cu răsunet internațional! DIICOT precizează că suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii – dar mă îndoiesc că SRI a fost ”creierul” acestei ciudate operațiuni.
Într-o filmare prezentată de Press Alert femeia spune că nu are legături cu rețele teroriste, nici nu știe despre ce vorba – și spune că doar încerca să învețe limba arabă.
Întrebată de ziariști de ce a fost ridicată, femeia a reacționat dur: ”Pe o nedreptate, m-au ridicat de handicapați”.
”E vorba de o prostie de-a lor, nu de-a mea! Trei telefoane mi-au stricat degeaba… Fără dovezi, fără nimic! Vreau să văd ce au găsit în casă! Bombe pe sub pat?!”
La solicitările insistente ale ziaristului Dragoș Boța de la publicația citată, dacă e de acord cu ideile Daesh, femeia a răspuns indignată: ”Nu am ce să comentez… Eu nu am nicio idee despre asta”.
”Ce are dacă înveți o limbă străină, faci un lucru grav? Dacă îmi place limba arabă care e problema?”, a ripostat femeia , transmite Pressalert.ro.
Mai jos vedeți și filmul arestării. Dar, ceea ce e de reținut spune chiar DIICOT – ”pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”.
În plus, repetarea ideii ”suspect” este… suspectă pentru o acțiune profesionistă.