Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Premierul a făcut marele anunț: joi va fi adoptată OUG privind măsurile stării de alertă

Abonare
Românii vor afla doar joi ce măsuri se vor aplica începând de vineri, 15 mai, o dată cu terminarea stării de urgență și adoptarea stării de alertă. Premierul Orban a anunțat că joi va fi dată OUG care va reglementa măsurile din starea de alertă

BUCUREȘTI, 11 mai - Sputnik, Marius Holdean. Premierul Ludovic Orban a declarat astăzi, la Curtea de Argeş, că joi va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care se vor stabili măsurile care vor fi extinse din perioada stării de urgenţă în cea a stării de alertă.

Ședință de guvern - Sputnik Moldova-România
Guvernul Orban, nou proiect de lege pentru Starea de Alertă. Ce măsuri se vor lua

"În ceea ce priveşte dreptul de care beneficiază un părinte ca să stea cu copilul, va fi valabil până la începutul vacanţei şcolare. Va face obiectul ordonanţei de urgenţă pe care o vom adopta tot joi. Joi practic vom adopta prin ordonanţă de urgenţă toate măsurile care au fost stabilite pentru perioada stării de urgenţă care au generat drepturi, facilităţi, avantaje pentru diferite categorii şi vom stabili care sunt măsurile pe care le extindem dincolo de situaţia de urgenţă în perioada stării de alertă", a declarat astăzi premierul.

Acesta a precizat, ca exemplu, faptul că plata şomajului tehnic se va prelungi cel puţin până la data de 1 iunie și a făcut apel la responsabilitatea cetățenilor pe perioada de după 15 mai, solicitându-le să continue să respecte regulile şi recomandările autorităţilor. 

"Totul depinde de evoluţia epidemiei în cele două săptămâni dintre 15 mai şi 1 iunie, în care odată cu măsurile de relaxare nu va mai putea exista un control foarte strict din partea autorităţilor. În cea mai mare parte ţinerea sub control a răspândirii virusului va depinde de comportamentul responsabil al cetăţenilor", a mai spus Orban.
Fluxul de știri
0