Anatoli Nikolaevici Kondîrev s-a născut în 1925 în Siberia, orașul Tomsk, a învățat 9 clase la școală, iar a zecea a încheiat-o la fără frecvență și s a susținut admiterea la o școală militară. În perioada războiului, în cadrul regimentului 92 de aruncătoare de mortare a ajuns până la Berlin, iar astăzi locuiește la Chișinău, unde a devenit medic emerit.
- Anatoli Nikolaevici, cum a început pentru dumneavoastră războiul?
- Am absolvit școala de artilerie ”Leonid Krasin” și am ajuns pe front în 1944, aveam atunci 19 ani. Eram rachetist, dirijam “Katiușele”. Am ajuns pe Front I Belarus, spre sfârșitul eliberării Belarusului, am fost în Brest.
- După asta, regimentul Dumneavoastră a plecat în Polonia…
- Da, am ajuns în apropierea Varșoviei. Eram aproape de prima linie pentru că urma să atacăm spatele inamicului. Înainte de ofensivă a venit comanda să tragem asupra țintelor, apoi să ne redislocăm în locația țintei. Am tras, ne-am adunat și am plecat încolo, am ocupat poziția de tragere în locul spre care am tras până la asta. Și iată că acolo am văzut dacă am țintit reușit sau nu, am văzut niște lucruri groaznice, m-am înspăimântat singur de ceea ce am făcut acolo, pentru că 64 de muniții au explodat în același timp. Frica apare mai apoi, a doua zi, după lupte, când te întrebi: “Oare ce se întâmpla acolo?”.
- Sunteți printre cei care au luat cu asalt Berlinul. Cât de complicat a fost?
- Cum ați aflat despre victorie?
- Despre victorie am aflat când a încetat focul. Când eram în Berlin, era foarte greu chiar să ieși din adăpost, era aproape imposibil, nemții trăgeau asupra noastră, iar apoi în dimineața de 2 mai s-a făcut liniște, nimeni nu mai împușca. Mai apoi prin stația radio ne-au transmis că Berlinul s-a predat, războiul s-a încheiat.
- Unde vă aflați în Ziua Victoriei? Cum ați sărbătorit?
- Pe 9 mai ne aflam în Germania, Königs Wusterhausen, este un orășel din preajma Berlinului, acolo deja nu am mai participat la lupte. Inițial, urmam să ne amenajăm locul pentru înnoptat, iar apoi am marcat și noi evenimentul, am cântat. Am sărbătorit și a doua zi.
- De ce ați venit după război în Moldova? Cum ați decis să deveniți medic?
- Dintre distincțiile pe care le aveți, care este cea mai memorabilă?
- Am mulțumiri din partea comandantului suprem, Iosif Stalin, medalia ”Pentru eliberarea Varșoviei”, medalia ”Pentru cucerirea Berlinului”, am Ordinului Războiul pentru Apărarea Patriei. După sfârșitul războiului, am fost ridicat în rang de locotenent de gardă. Am și Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție din Moldova, cum este Erou al Uniunii Sovietice.
- Ce ați vrea să spuneți în anul aniversării a 75 de ani de la Victorie?
- Aș vrea să urez în singur lucră, nimic mai mult, să nu se mai întâmplă niciodată așa ceva, să nu mai participe nimeni la aceste lupte, nu avem nevoie de sânge, nu avem nevoie de durere, nu avem nevoie de suferințe grele.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
