BUCUREȘTI, 8 mai - Sputnik, Marius Holdean. Capitolul dedicat sancțiunilor și amenzilor din buletinul oficial al GCS de astăzi arată o scădere a cuantumului amenzilor și a numărului persoanelor sancționate, ca urmare a deciziei CCR de neconstituționalitate a amenzilor.
Astfel, potrivit informării oficiale de astăzi, polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 871 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 968.615 de lei. De asemenea, au fost întocmite, până în prezent, 541 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Cu doar o zi înainte, pe 7 mai, în buletinul de la ora 13.00, fuseseră depistate 3.055 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, adică de aproape patru ori mai multe decât în informarea de astăzi. Ieri au fost anunțate sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.110.730 de lei, adică de peste cinci ori mai mari decât cele anunțate astăzi.
În informarea de astăzi, GCS face precizarea că ”până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unor prevederi ale O.U.G. nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, se aplică norma juridică în vigoare”. Adică se dau amenzi ca și înainte. Dar cifrele indică faptul că polițiștii nu se mai grăbesc să dea amenzi, de vreme ce valoarea acestora a scăzut de peste cinci ori!
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova