BUCUREȘTI, 7 mai, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Avocatul Poporului pare a deveni problema numărul 1 a Guvernului Orban, alături de Curtea Constituțională. Asta pentru că aceste instituții fundamentale ale democrației își fac datoria, neținând cont de atacuri politice sau de campanii de atacuri în presă.
După ce ieri sesizarea Avocatului Poporului a stat la baza Deciziei CCR care dă peste cap planurile lui Iohannis și Orban, astăzi Renate Weber revine cu o nouă solicitare în sprijinul cetățenilor, dar care dă bătaie de cap Guvernului.
Astfel, Renate Weber a transmis un comunicat prin care anunță că sesizat din oficiu şi solicită Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Sănătăţii ”să dispună măsuri urgente pentru ca boala COVID-19 să fie inclusă în grupa bolilor infectocontagioase din grupa A, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1186/2000.
”În consecinţă, asiguraţii să beneficieze de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă plătită în procent de 100%”, scrie Weber, precizând că ”aceasta în condiţiile în care, potrivit specialiştilor, boala este extrem de contagioasă şi cu o arie de răspândire foarte mare”.
În prezent, conform legislației în vigoare, cei aflați în incapacitate temporară de muncă din cauza îmbolnăvirii cu COVID-19 primesc o indemnizație plătită în proporție de numai 75%, se arată în Comunicatul Avocatului Poporului.
”Demersul Avocatului Poporului a fost făcut ca urmare a articolelor apărute în presă pe această temă și se întemeiază pe prevederile art. 41 din Constituția României privind munca și protecția socială a muncii”, scrie Renate Weber.
Pe site-ul instituției Avocatului Poporului se regăsesc solicitările adresate autorităților.