EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Cel mai mare scandal, afectează vârful NATO: Geoană, DENUNȚAT! Sume imense, mafie, șpăgi!

© AP Photo / VADIM GHIRDAMircea Geoană
Mircea Geoană - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Dovezile și documentele există la DNA, dar așa cum foarte bine știți sau încă nu, Mircea Geoană beneficiază de o ,,imunitate specială ” din partea acestei instituții!”

BUCUREȘTI, 5 mai – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Da, poate fi cel mai mare scandal, chiar peste Microsoft. Este vorba de cartea-denunț scrisă de Cristian Rizea, fost demnitar, actualmente condamnat și dat în urmărire internațională: ”Spovedania lui Rizea”.

Cine nu îl cunoaște pe Cristian Rizea are tendința de a-l minimaliza. Și pe el, dar și recent apărutele sale memorii. Întâmplarea face nu doar să-l fi cunoscut, dar e posibil să fi fost chiar cel care l-a lansat ca personaj politico-monden într-una din publicațiile importante ale finalului mileniului trecut.

Mircea Geoană - Sputnik Moldova-România
Politică
Mircea Geoană, prima declarație după anunțul că va fi secretarul general adjunct al NATO

De aceea îmi permit să-l caracterizez pe Cristi Rizea în câteva cuvinte: inteligent și abil, pătrunzător, discret și consecvent sub aspectul său de ”monden” cu gândul la distracții, o minte organizată – capabilă de a duce la bun sfârșit planuri complicate… nu știu dacă ale lui sau ale altora.

Cristi și-a creat aparența unui tânăr elegant și dornic de distracții, de afacerist descurcăreț care nu se dă în lături de a face bani ”la limita” legii, de pasionat de cluburi, de femei frumoase, de anturajul unor personaje celebre – fie din politică sau afaceri, fie din lumea interlopă. Spun că ”și-a creat aparența” pentru că, în realitate, a pătruns în zone inaccesibile – iar asta înseamnă că a avut un plan pe care l-a dus la îndeplinire… în spatele aparențelor.

Da, Cristian Rizea a fost condamnat definitiv la 4 ani și opt luni de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, iar Curtea de Apel București a emis mandat european de arestare pe numele fostului deputat care e dat în urmărire internațională.

Mircea Geoană - Sputnik Moldova-România
Politică
Trecutul tumultuos al lui Mircea Geoană, viitor secretar general adjunct al NATO

Asta în timp ce personajele din amintirile lui ocupă funcții înalte – sau se bucură de mari averi în zone exotice. Ceea ce, cu siguranță, în motivează pe Rizea să dea în vileag multe detalii. Sau… cine știe? Poate dă numai ce trebuie.

Am socotit necesară această mică prezentare, ca să arăt două aspecte – știu (parțial) despre cine vorbesc și țin foarte mult ca Rizea să fie luat în serios. Pentru că, mărturisesc cu toate riscurile – nu sunt deloc convins că el e personajul negativ din povestea care cred că va începe odată cu ”dezvăluirile” sale.

În orice caz, faptul că doi jurnaliști de talia Sorinei Matei și Bogdan Tiberiu Iacob, plus un scriitor și publicist genial (și super-informat) ca Petru Romoșan acordă atenție ”denunțurilor” lui Cristi Rizea, ei bine asta spune multe!

Cartea merită citită – iar apoi altfel vor putea fi înțelese comentariile mele sau ale altora care știu, cât de cât, despre ce este vorba.

Mircea Geoană, ”nașul” politic de la Monte Carlo

Unul dintre cele mai importante ”denunțuri” îl are drept țintă pe Mircea Geoană, românul cu ”cea mai importantă funcție internațională din istorie”, după cum bat câmpii propagandiștii NATO – care nu au auzit de Titulescu și Societatea Națiunilor, de exemplu. Cum a ajuns Geoană în acea postură decorativă, de marionetă războinică, e altă poveste, despre care am scris. Acum însă e importantă povestea spusă de Cristian Rizea.

Un prim pasaj se referă la propunerea făcută lui Rizea de Geoană, președinte PSD în acel moment, de a candida pentru un post de deputat în Parlamentul României.

”Propunerea îmi fusese făcută inițial prin intermediul lui Ionuț Bazac, ”omul de casă” al familiei Geoană, pe care îl cunoscusem încă din 2005! Chiar în timpul vacanței de vară din 2008, mai precis sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august, l-am invitat pe Mircea Geoană împreună cu familia la Monte Carlo pentru câteva zile”.

Da, au apărut și fotografii în spațiul public – pentru că Rizea poza tot! - era perioada în care Geoană trăia în apartamentul RAPPS cu sprijinul… soacrei! Se plimbă deci cu un yacht scump, iar Geoană îl sună pe Mazăre – ”i-a spus direct că trebuie să candidez în județul Constanța!”.   

Dar, cu 2 săptămâni până la începerea oficială a campaniei electorale ”am fost căutat de Ionuț și Camelia Bazac, care mi-au spus că trebuie să le dau urgent suma de 100.000 euro pentru că altfel Mircea Geoană nu validează prezența mea pe lista de candidați!”.

Rizea a scos banii de la bancă și ”i-am înmânat în aceeași zi Cameliei Bazac, întâlnindu-mă cu aceasta chiar în apropierea vilei lui Geoană din zona pieței Dorobanți!”.

Atenție: ”Dovezile și documentele există la DNA, dar așa cum foarte bine știți sau încă nu, atât Mircea Geoană cât și familia Bazac beneficiază de o ,,imunitate specială ” din partea acestei instituții!”. No comment!

Dar, surpriză - cu 3 zile înainte de trimiterea la București a listelor de candidați ”sunt apelat de Nicușor Constantinescu (…) mă invită în biroul lui de președinte al CJ Constanța unde îmi spune direct că a doua zi să aduc 350.000 euro ca și contribuție a mea la campania pentru alegerile parlamentare pe județ!”.

”Am ieșit din biroul lui destul de îngândurat și imediat l-am sunat pe Ionuț Bazac explicându-i ce se întâmplase! Acesta mi-a spus să stau liniștit că în câteva minute mă va suna Mircea Geoană! Cred că au trecut 20 minute și primesc un telefon de la Geoană care îmi spune să îmi iau bagajele și să merg la Brăila unde mă aștepta Gheorghe Bunea Stancu președintele PSD Brăila, pentru că voi candida acolo!”.

Așa s-a aranjat primul mandat al lui Rizea. Dar asta e numai așa… de culoare. Pentru că greul începe acum.

Geoană, cu Yachtul la Monte Carlo și cu avionul unui italian dubios la Băneasa

Revenim la anul 2008 și vacanța lui Geoană la Monte Carlo via Rizea. ”Yachtul cu care ne deplasam îl închiriasem de la o cunoștință din Monaco, Giancarlo Vigo, un cetățean italian pe care mi-l prezentase un prieten vechi de acolo, proprietarul restaurantului Zello’s (fost Zebra), Luigi Forciniti!”.

”Chiar înainte să plecăm în croazieră l-am prezentat pe proprietarul yachtului lui Ionuț Bazac și Mircea Geoană care, aveam să aflu după o perioadă că, ținuseră legătura și se împrieteniseră atât de bine, încât deciseseră să facă și afaceri împreună cu italianul! Din câte am aflat ulterior, Giancarlo Vigo îi pusese la dispoziție lui Mircea Geoană avionul său privat pentru a se deplasa în interiorul țării atât în campania pentru parlamentare din 2008 cât și pentru campania prezidențiala din 2009!”.

Datele, susține Rizea, sunt verificabile, pentru că ”avionul a stat în toate aceste perioade pe aeroportul Băneasa, iar tot ceea ce vă spun se poate foarte ușor verifica dacă cineva va dori să se uite în registrele de zbor!”.

”Bineînțeles ca Geoană, oportunist așa cum îl știm, a compensat toate aceste cheltuieli traficându-și influența pentru ca italianul Vigo să primească rapid toate autorizațiile solicitate pentru proiectele sale imobiliare din București și stațiunea Jupiter pe care urma să le înceapă!”, scrie Rizea.

Dar Rizea aruncă bomba: acest italian era din categoria ”oameni de onoare”! ”Putem spune că Geoană își făcuse prieteni și în mafia italiană, Giancarlo Vigo fiind membru al unei grupări care opera în zona Genova – Monaco! (detaliu pe care l-am aflat și eu ulterior) în prezent acesta ispășindu-și o condamnare în Italia pentru bancruta frauduloasă!”, scrie Rizea.

”În acea campanie s-au strâns foarte mulți bani negri”

Tot din lumea relațiilor de afaceri, Rizea povestește cum la finalul Serbărilor Mării din 2008, ”am fost invitați de omul de afaceri Ioan Niculae pe yachtul său Azimut care era ancorat în portul turistic chiar acolo unde se desfășurase și evenimentul respectiv!”.

”Am observat că era o prietenie veche între Mircea Geoană și Ioan Niculae (care nu era întâmplător la Mangalia în acea seară), lucru pe care aveam să-l înțeleg ulterior prin generoasa sponsorizare făcută de omul de afaceri un an mai târziu în campania prezidențială a lui Mircea Geoană, sponsorizare pentru care din păcate, Ioan Niculae a avut de suferit, Geoană fiind absolvit bineînțeles de orice implicare!”, scrie fostul deputat.

În 2009, lucrurile se schimbă – PSD iese de la guvernare, iar Geoană se pregătea de candidatura la prezidențiale. ”Mircea Geoană îl pusese pe Ionuț Bazac în mod neoficial să se ocupe să strângă banii de campanie!”, scrie Rizea.

”Toți cei care au cotizat la campania lui Geoană, își aduc aminte cu siguranță că duceau cash-ul în sediul Forza Rossa dealer al firmei Ferrari în România, societate aparținând soților Camelia și Ionuț Bazac”, scrie Rizea dând detalii de localizare, persoane etc.

Dar, din nou atenție la ce afirmă Rizea: ”În acea campanie s-au strâns foarte mulți bani negri, gurile rele spunând că jumătate din ei (câteva milioane de euro) fiind duși de Geoană în Israel pentru asigurarea unor batrâneți liniștite, amănunte bine cunoscute și de prietenul său Elan Schwartzenberg, aflat în prezent de o lungă perioadă la Tel Aviv!”

Urmează diverse istorii cu promisiuni de numiri în funcții guvernamentale și ajungem la un episod cu spectaculosul Radu Mazăre!

”La o întâlnire cu Mircea Geoană care a avut loc în biroul său de proaspăt președinte al Senatului României, Radu Mazăre a țipat la el și i-a reamintit lui Geoană că îi dăduse 400.000 euro insistând ca la Ministerul Mediului să ajungă protejatul său Nicolae Nemirschi (viceprimar al municipiului Constanța în acel moment), ceea ce s-a și întâmplat!”, scrie Rizea.

Dar, ce să vezi, ”Geoană îi promisese acel minister lui Bazac care avea anumite interese în zona de mediu”. Dar, spune Rizea, Geoană ”după acea discuție cu Mazăre, l-a rugat pe Bazac să accepte Ministerul Sănătații!”

”Astfel că Ionuț Bazac, cel cu care îmi petrecusem vacanțele în ultimii 4 ani, ajungea ministrul Sănătății!”, scrie Rizea – și poate așa se lămurește și misterul numirii negustorului de automobile în fruntea Sănătății!

”La Mulți Ani” de la… Codruța! 

Acum apare în scenă Dorin Cocoș ”pe care îl cunoșteam de ceva timp”, care spune ar vrea să i-l prezint pe Bazac ”pentru că vrea să continue să-și vândă reactivii pe care-i furniza diferitelor spitale și să discute diverse alte achiziții de aparatură medicală de către minister!”

”I-am aranjat această întâlnire cu Ionuț Bazac și din câte am aflat mult mai târziu de la aghiotantul ministrului, pe numele său Mihai Alexandru, (pe care eu îl recomandasem lui Ionuț Bazac pentru a-l angaja) fusese o colaborare foarte bună pentru amândoi, de ordinul milioanelor de euro!!”, scrie Rizea.

Iar Rizea mai aruncă o bombă: ”Înțeleg că deși există dovezi la DNA despre această, ”colaborare”, inclusiv declarația aghiotantului care a fost martor la acele întâlniri nocturne pentru a duce gențile cu banii primiți ca șpagă de ministrul Bazac, acesta așa cum vă spusesem anterior beneficiază de același gen de, ”imunitate “ ca și Mircea Geoană!”.

Ce fel de „imunitate”? ”Îmi aduc aminte cum, în decembrie 2011 am plecat împreună cu familia Bazac pentru a face sărbătorile de iarnă la Monaco (…) Ionuț Bazac arătându- mi foarte mândru la un moment dat sms-ul primit de la Laura Codruța Kovesi care îi urase Sărbători Fericite!”.

***

Mă opresc aici cu fragmentul din ”memoriile” lui Cristi Rizea, voi continua zilele următoare, dar până atunci ar fi foarte interesant dacă secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, ar da o replică sau niște explicații vizavi de acuzațiile acestea… uluitoare!

Sau poate are detalii Ana Birchall, pe care o vedem tot mai dispusă să revină în prim plan și să corecteze greșelile… altora. Ori, parcă știe și ea câte ceva din acea perioadă.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0