BRUXELLES, 1 mai - Sputnik, Daniela Porovăț. Premierul ungar Viktor Orban a așteptat până astăzi pentru a reacționa la declarațiile istorice ale lui Klaus Iohannis prin care acesta a acuzat PSD de complicitate cu Ungaria pentru a ceda Ardealul.
Premierul de la Budapesta a jucat însă un rol de mediator și pacificator, după ce ministrul său de Externe, Peter Szijjarto, a avut un ton mult mai dur la adresa Bucureștiului pe această temă.
Astăzi, într-un interviu radiofonic, Viktor Orban a făcut însă apel la răbdare în legătură cu declaraţia preşedintelui României pe tema proiectului de lege al autonomiei.
Postul naţional de radio Kossuth este locul în care, săptămânal, Viktor Orban își lansează cele mai importante teme și reacții pe diferite teme de politică internă și internațională. Aici a ales Orban să spună că îl cunoaşte pe preşedintele României drept un om demn de respect, care îşi susţine principiile, prin urmare Ungaria respectă România şi pe preşedintele ei. Tocmai din acest motiv, Orban a apreciat că observă cu nedumerire cele ce se întâmplă, pentru că asemenea fraze „nu am auzit venind din România nici măcar în cele mai tulburi perioade antidemocratice”.
”Eu aştept să se clarifice situaţia, să înţelegem ce s-a întâmplat. (...) Bineînţeles, dacă vom fi nevoiţi, vom ridica mănuşa aruncată, dar deocamdată nu recomand să ne aplecăm după ea”, a dat Orban un mesaj diplomatic, arătând indirect că nu se coboară la nivelul acestor declarații.
Premierul ungar a mai spus că nu se ştie dacă e vorba de provocare, de un „accident” sau de primele mişcări ale unei noi strategii naţionale româneşti.
Curios că Orban, cel care s-a lansat nu de puține ori în dispute dure cu oficialii de la Bruxelles și cu oricine i-a contrazis politicile, a făcut acum apel la calm în aşteptarea unei clarificări a situaţiei şi a recomandat ca Ungaria să încerce mai degrabă să menţină relaţiile de bună vecinătate, să-i respecte pe români, aşteptând totodată aceeaşi atitudine faţă de maghiarii care trăiesc în România, faţă de maghiarii din Ungaria şi statul ungar.
O atitudine împăciuitoare, menită în această fază să stingă conflictul și să pună capăt schimburilor de replici peste graniță, dar care totuși avertizează că posibilitatea ridicării mănușii de duel există și că, în funcție de răspunsul Bucureștiului, există oricând posibilitatea reluării disputei ”dacă vom fi nevoiți”.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova