BUCUREŞTI, 30 apr – Sputnik, Doina Crainic. Reţeaua de trafic de persoane era condusă de un român de 42 de ani din Montalto, care acţiona împreună cu doi italieni din Cellere (frate și sora), în vârstă de 40 și 33 de ani. Aceştia au fost denunțați pentru exploatarea ilegală a muncitorilor în agricultură, potrivit publicaţiei italiene Etruria News.
Reţeaua a fost destructurată de poliţia italiană. Pentru cei doi bărbaţi a fost emisă o măsură restrictivă de arest la domiciliu, iar pentru femeia de 33 de ani carabinierii din Montalto au impus interdicţie temporară de a desfășura afacerea timp de un an, potrivit stiridiaspora.ro.
Românul era patronul unei companii ce recruta români foarte săraci, care abia îşi duceau traiul de pe o zi pe alta. Italianul deținea o altă societate care-i angaja pe acești oameni, profitând de situaţia lor.
Muncitorii români recrutaţi munceau 12 ore pe zi, în condiții precare de igienă și siguranță, fiind plătiți cu un salariu mult mai mic decât cel stabilit prin contractele naționale colective de muncă. Oamenii erau intimidați și amenințați, fiind forţaţi să accepte condițiile de muncă și să nu denunţe către autorităţi exploatarea la care erau supuşi.
Au fost în total depistate 30 de victime ale rețelei de trafic, dintre care 26 erau de origine română (16, angajate la negru) și alte 4, marocani.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova