BUCUREŞTI, 30 apr – Sputnik, Doina Crainic. În ciuda pandemiei şi a interdicțiilor de călătorie în UE, zeci de zboruri speciale au transportat muncitori din România pentru a lucra pe plantaţiile de sparanghel și căpșuni din Germania și Marea Britanie. Autoritățile din statele vestice au negociat cu cele române pentru trimiterea forţei de muncă de care au nevoie statele dezvoltate din UE.
„Pentru decidenții români, indiferent de orientarea politică, a fost mai ușor să exporte forță de muncă decât să implementeze politici împotriva sărăciei, pentru care trebuie să cheltuie bani”, a spus sociologului Iulian Stănescu de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române, citat de Hotnews.
În presă au circulat dezvăluiri despre faptul că muncitorii români sunt neprotejaţi, sau puțin protejați, în fața riscului infectării şi pot aduce virusul înapoi în România.
Potrivit sociologului, cei mai mulţi dintre aceşti muncitori sunt forță de muncă precară, fără şanse de a fi angajaţi în ţară, astfel că mersul la cules de fructe și legume în Europa de Vest le permite acestora să supraviețuiească în următoarele luni.
Într-un material despre muncitorii români de pe plantaţiile din UE, AFP relatează despre cazurile apărute în mass media de-a lungul timpului, cazuri care evocă abuzuri ale angajatorilor fără scrupule, ridicând şi problema referitoare la posibila infectare a muncitorilor sezonieri. Guvernului liberal este adesea criticat pentru că a permis românilor să fie „tratați ca niște sclavi pe plantații”, mai scrie AFP.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova