BUCUREȘTI, 28 apr – Sputnik, Evan Răutu. Situația scăderii ratingul-ului de țară și apropierea unei crize economice îngrijorează tot mai mulți specialiști, dar și oameni politici. Dar, Guvernul nu pare a dori un dialog – și mai ales nu dorește să răspundă la întrebări cheie.
În acest context, Marcel Ciolacu a reacționat vehement, întrebând unde sunt banii împrumutați și cum s-a ajuns la deficitul din primele luni.
”Nu ştim nici acum ce s-a întâmplat în primele trei luni ale anului - nu era nicio pandemie, toată lumea era la serviciu, dar s-a ajuns la 1,7% deficitul bugetar”, a spus Ciolacu, traducând asta în bani: ”58 de miliarde de lei. S-au împrumutat aproape 40 de miliarde de lei. Nimeni nu ne spune ce s-a întâmplat cu ei”.
Avertismentul lui Marcel Ciolacu este major: ”Dacă nu ieşim dintr-o logică şi nu ne pregătim pentru criza economică ce va urma, nu avem nicio şansă!”.
Ori, Marcel Ciolacu cere premierului să respecte Hotărârea Parlamentului, care impune un raport săptămânal al guvernului și prezentarea transparentă a măsurilor anti-criză.
”Domnul Orban trebuie să realizeze că este premierul României, dar şi că există o decizie a Parlamentului pe care trebuie să o respecte - altfel este abuz în serviciu!”, atrage atenția liderul PSD.
Marcel Ciolacu îi transmite lui Orban că ”în termen de 7 zile de la acea decizie, trebuia să ne prezinte lista cu măsurile luate în ceea ce priveşte pandemia!”.
Ce se va întîmpla dacă premierul orban refuză să respecte Hotărârea Parlamentului? Instanța, răspunde Ciolacu.
”Este posibil orice, legat de instanţă… dacă nu respecţi legea, unde ajungi?!”, a declarat Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă susținută azi la sediul PSD.
De remarcat că, din nou, mesajele lui Marcel Ciolacu îl ocolesc pe președintele Iohannis, cel care și-a asumat responsabilitatea renumindu-l pe Ludovic Orban premier. Și care îi asigură spatele lui Orban, un lider politic slab cotat ca încredere, conform sondajelor din ultimele luni.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova