Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Bulgaria deschide sezonul turistic la 1 iulie

© Sputnik / Александр Ковалев / Accesați arhiva multimediaPlajă, odihnă, pereche, orizont
Plajă, odihnă, pereche, orizont - Sputnik Moldova-România
Abonare
Bulgaria intenționează să deschidă la 1 iulie sezonul turistic estival, în contextul crizei care afectează puternic acest domeniu din cauza pandemiei de coronavirus .

BRUXELLES, 28 apr - Sputnik, Daniela Porovăț. Anunțul de redeschidere a activității turistice din Bulgaria a fost făcut astăzi de ministrul turismului, Nikolina Anghelkova.

„Criza din domeniul turismului are un caracter fără precedent. Este important să unim eforturile guvernului, autorităţilor locale şi reprezentanţilor businessului pentru a ieşi din această criză. Bulgaria are posibilităţi turistice bogate, de aceea sper că în final această criză ne va face pe toţi mai puternici. Din 15 iunie, şi posibil chiar mai devreme, vor începe pregătirile, iar de pe 1 iulie intenţionăm să deschidem sezonul turistic estival”, a spus Anghelkova.
Супермаркет - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Lecție pentru România: Bulgaria obligă supermarketurile să ofere produse bulgărești

Aceasta a subliniat că turismul este o parte importantă a economiei bulgare, iar pentru a restabili domeniul Bulgaria se va orienta în acest an spre dezvoltarea turismului intern.

Deocamdată, la nivel european, nu e clar dacă va exista turism extern, călătoriile în afara țării fiind interzise în majoritatea țărilor europene. La nivelul Comisiei Europene se caută soluții pentru a permite și turismul extern, după cum a declarat comisarul european pe Transport Adina Vălean, dar nu se știe încă la ce soluție se va ajunge.

De asemenea, ministrul a declarat că „se discută problema înlesnirii regimului de vize pentru oaspeţii tradiţionali din Turcia şi Rusia”.

Activitatea turistică din Bulgaria a fost suspendată pe 17 martie, iar de pe 19 martie, la ordinul ministrului sănătăţii Kiril Ananiev, ţara şi-a închis frontierele pentru cetăţenii ţărilor afectate de coronavirus, inclusiv statele din UE, în afara celor care tranzitează teritoriul Bulgariei.

Nikolina Anghelkova a precizat că planurile pentru restabilirea domeniului turistic vor fi prezentate în viitorul apropiat celulei operative pentru combaterea COVID-19.

Hotelurile, restaurantele şi cafenelele din staţiunile Bulgariei vor funcţiona cu respectarea măsurilor antiepidemice.

Bulgaria este una din destinațiile favorite și ale turiștilor români, însă deocamdată nimeni nu poate spune dacă românii vor putea călători în străinătate în această vară pentru a face turism.

Potrivit celui mai recent bilanţ, numărul de persoane contaminate în Bulgaria este de 1.387, în timp ce 58 de oameni au decedat şi alţi 222 s-au vindecat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0