Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis, noi declarații pe tema pandemiei

© Photo : Președintele RomânieiKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Abonare
Președintele Klaus Iohannis face declarații de presă pe tema pandemiei și a măsurilor pe care le va lua România în perioada următoare.

Liviu Pleșoianu - Sputnik Moldova-România
Politică
Pleșoianu probează: ”Iohannis și Orban mint și manipulează”! Cu ce i-a deranjat dr. Cercel
BUCUREȘTI, 23 apr - Sputnik. Iohannis a declarat că din păcate am depășit azi numărul de 10.000 de persoane infectate cu Covid și că datele arată că suntem pe trend ascendent al epidemiei, așa că trebuie să respectăm cu strictețe măsurile de izolare și de igienă. Nu ne aflăm în etapa de plafonare a curbei infecțiilor, a observat Iohannis, iar în statele care au fost afectate mai devreme apar noi cazuri.

”Cea mai mare parte a populației lumii se poate contamina, potrivit studiilor experților”, a atras atenția Iohannis.

Eforturile naționale trebuie dublate de un efort comun la nivel european, a mai spus președintele, iar în acest sens Iohannis a anunțat că va participa la videoconferința de astăzi a Consiliului European.

”Foaia comună de parcurs pentru relansarea economică prezentată de președintele Consiliului e principalul subiect al reuniunii. Documentul definește un set de principii care vor sta la baza viitorului plan de relansare economică. Avem nevoie de o astfel de foaie de parcurs, iar România susține această inițiativă”, a declarat președintele.

Unul din cele mai importante obiective e asigurarea unei autonomii strategice a UE în sectoare precum sănătatea, iar criza ne-a arătat cât de important e un sistem solid de sănătate, a precizat Iohannis.

Președintele a vorbit și de un alt obiectiv, și anume asigurarea unui program masiv de investiții în industriile esențiale și relansarea industriilor și serviciilor puternic afectate.

”E nevoie de o finanțare substanțială. Voi susține crearea unui Fond de redresare economică de care să poată beneficia toate statele membre, ca un instrument suplimentar.

Acest instrument treubie să fie complementar finanțării din viitorul buget al UE și să fie utilizat pentru nevoile sectoriale reale ale statelor membre. Mă refer la sectorul medical și cel economic”, a spus Iohannis despre implicarea sa în videoconferința liderilor celor 27 de state UE.

De asemenea, Iohannis a spus că va susține politicile clasice de coeziune și de agricultură pentru că ele nu își pierd relevanța.

Iohannis a vrut să arate sprijinul UE și a spus că prin măsurile luate la nivel european a fost deja mobilizată pentru România o sumă de peste 1,5 miliarde euro din actualul buget UE: 750 milioane euro sunt fonduri pentru susținerea IMM-urilor afectate de criză, 350 milioane de euro pentru șomajul tehnic, 120 milioane euro stimulente de risc pentru cadrele medicale, 30 milioane de euro pentru asistenții sociali. Potrivit președintelui, aceste fonduri sunt disponibile deja și vor fi folosite de guvernul Orban.

Președintele Iohannis a vrut să dea un mesaj pro-european pe toată durata declarației de presă, așa că a încheiat arătându-se convins că cea mai bună cale pentru a reuși limitarea efectelor negative ale pandemiei este un efort comun al tuturor țărilor membre, subliniind nevoia de solidaritate și unitate. El a avertizat împotriva breșelor și a faliilor din UE, afirmând că în marea familie europeană va trebui să avem maturitatea de a trece peste orice bariere artificiale care pot bloca sau întârzia găsirea soluțiilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0