Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Spania dă liber la plimbarea copiilor prin parcuri

© REUTERS / Navesh ChitrakarМаленькая девочка болеет за отца, играющего в карром в мебельной мастерской в Лалитпур, Непал
Маленькая девочка болеет за отца, играющего в карром в мебельной мастерской в Лалитпур, Непал - Sputnik Moldova-România
Abonare
Guvernul spaniol va permite copiilor să iasă la plimbare în parcuri începând de duminică, răspunzând presiunilor publice pe această temă

BRUXELLES, 22 aprilie - Sputnik, Daniela Porovăț. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătăţii Salvador Illa, care a a declarat aseară într-o conferință de presă că va autoriza copiii în vârstă de până la 14 ani să iasă se plimbe începând de duminică.

Coronavirus în Spania - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Coronavirus în Spania: evoluţia în ultimele 24 de ore -incidenţa virusului, „controlabilă”

Acest anunţ contramandează o măsură anunţată ieri după-amiaza de către o purtătoare de cuvânt a Guvernului, Maria Jesus Montero, care a declarat că toţi copiii vor putea ieşi cu un adult, dar numai ”în deplasări deja permise în cadrul stării de alertă”, la supermarket, la farmacie sau la bancă.

Această măsură a provocat, în orele următoare, o avalanşă de critici din partea aleşilor din toate taberele politice împotriva Guvernului condus de Pedro Sanchez, în contextul în care copiii spanioli sunt complet închişi în casă de la începutul izolării, la 14 martie, spre deosebire de cei din alte ţări europene.

”Cer de zece zile ca aceşti copii să poată ieşi (...), dar nu să se ducă împreună cu părinţii în locuri înţesate care prezintă un risc de contagiune”, a scris pe twitter preşedintele Partidului Popular (PP, conservator) Pablo Casado, care a cerut Guvernului să autorizeze ”plimbări scurte în zone deschise”.

Primarul Barcelonei Ada Colau, reprezentând stânga radicală, a cerut pe Twitter, aceeaşi măsură. ”Copiii trebuie să poată ieşi să respire aer liber, nu să consume în spaţii închise”, a scris ea pe platforma de socializare.

Liderul Podemos, Pablo Iglesias, unul dintre vicepremieri a transmis pe Twitter un mesaj similar: ”copiii trebuie să poată ieşi în stradă pentru a respira aer liber în plimbări scurte, controlate”.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că modalităţile exacte ale acestor ieşiri urmează să fie precizate în zilele următoare, dar că acestea vor rămâne foarte încadrate.

”Nu ne aflăm într-o fază de descreştere (a măsurilor de izolare), suntem într-o fază de izolare”, a subliniat el.

Spania - a treia cea mai îndoliată ţară din lume de pandemia covid-19, după Statele Unite şi Italia - este supusă de la 14 martie unei izolări foarte stricte, care urmează să fie prelungită miercuri de Parlament până la 9 mai.

În prezent, adulţii pot ieşi să se ducă la muncă, în cazul în care nu pot munci de acasă, să cumpere mâncare sau medicamente, să primească îngrijiri medicale sau să scoată animale de companie.

Apeluri ale anumitor regiuni sau profesionişti din domeniul Sănătăţii au exercitat presiuni, în ultimele zile, în vederea unei autorizări a copiilor să iasă din casă, subliniind asupra unor riscuri la adresa sănătăţii psihologice a acestora.

Potrivit ultimelor date ale Organizației Mondiale a Sănătății, numărul total al bolnavilor la nivel mondial este de 2,39 de milioane, iar 162 mii de persoane au decedat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0