BUCUREȘTI, 21 apr – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum puțin timp, președintele Klaus Iohannis a ținut o conferință de presă. Ședința a urmat unei ședințe de urgență la care președintele a convocat mai mulți miniștri.
Președintele a mulțumit preoților, organelor de ordine, autorităților și mai ales cetățenilor. Punctând că au existat și persoane care nu au respectat legea, Iohannis a subliniat că nu va exista toleranță pentru asemenea fapte – și a felicitat autoritățile.
Dar, cea mai importantă decizie este legată de relaxare. Iohannis a pronunțat un termen: 15 mai. Dar, atenție, este termenul de referință la care se va vedea ”dacă scad cazurile, dacă s-au respectat măsurile”, a spus Iohannis.
De atunci se va putea gândi un plan de relaxare – care va cuprinde măsuri graduale, la început vor fi măsuri care vor impune un grad mic de contaminare.
Totuși, spune Iohannis, virusul nu va dispărea. De aceea, măsuri vor continua, dar ele vor fi anunțate de guvern – ”nu de persoane care vor să-și facă imagine publică, asta chiar dacă e vorba de directori ai unor institute bine cotate”.
Referirea este direct la doctorul Streinu Cercel, al cărui proiect a apărut în presă – cu interpretări exagerate.
”Am avut chiar în aceste zile un contraexemplu de cum „NU” se face, de la un institut bine cotat. A apărut o documentație care venea să explice ce era făcut. Așa nu se poate. Nu poate niciun institut, oricât de bine ar fi cotat, să vină cu un plan propriu, să îl pună pe masă și să spună că așa se va întâmpla”, a spus Iohannis.
Președintele a vrut să liniștească populația: ”Am văzut că se propuneau măsuri de izolare - chiar în spații alese de stat… Așa ceva nu se poate întâmpla în secolul 21!”.
”Repet. Lucrurile se vor întâmpla așa cum vor fi decise de autorități în baza dovezilor clare practice și științifice”, a precizat Iohannis.
Iohannis a precizat că deciziile privind relaxarea și ce va urma se vor lua ”în baza unor dovezi științifice medicale și a rezultatelor din teritoriu”.
În final, președintele Iohannis a precizat că e necesar să repornim economia. ”E nevoie de evaluare, pentru că vrem repornirea economiei”, a spus Iohannis, precizând că ”E important să înțelegem că relaxare înseamnă că autoritățile se vor implica mai puțin în viața fiecăruia, iar responsabilitatea revine fiecăruia dintre cetățeni”.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova