Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Psihoterapeut: copiii trebuie învăţaţi cum să facă față crizelor – sfaturi utile

© Sputnik / Miroslav RotariМеждународная книжная ярмарка для детей
Международная книжная ярмарка для детей - Sputnik Moldova-România
Abonare
Copiii cărora le este dor de prieteni sau rude, dar nu îi pot vedea din cauza interzicerii contactelor, trec printr-o situaţie de criză, prin care trec şi oamenii mari. Dar, potrivit unui psihoterapeut german, această situaţie poate avea şi o latură benefică.

BUCUREŞTI, 17apr – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit unui psihoterapeut german, Silvia Schneider, această situație poate avea și un efect benefic în dezvoltarea copiiilor şi adolescenţilor. „Copiii pot ieși din criză mai puternici”, potrivit psihoterapeutului, citat de Sputnik Germania.

Familie - Sputnik Moldova-România
Educație
Psihiatru: „Părinţii ar trebui să încerce să se privească pe ei înşişi, cu atenţie”

În prezent, mulți părinți spun că copiii lor suferă din cauza izolării sociale. De exemplu, Anika N., din Renania de Nord-Westfalia, a descris o situație în care fiul ei de patru ani a început să plângă spunând că îi lipsesc foarte mult prietenii de la grădiniță.

De asemenea, Regina L., din Berlin, a trebuit să îşi ducă cu maşina fiica la grădiniţa închisă pentru ca fetiţa de cinci ani să se convingă că nu era nimeni acolo: „A vrut să vadă clădirea”, spune mama, care a povestit că fetiţei îi este dor de colegii de joacă.

Potrivit psihologului Thilo Hartmann, copiii pot reacționa în moduri foarte diferite la situaţia de criză, care înseamnă și stres pentru ei. Pe lângă problemele de somn, reacţia organismului copiilor poate consta şi în dureri de cap, dureri abdominale, amețeli și stare de oboseală. „La nivel comportamental, copiii se pot retrage, pot reacţiona mai agresiv sau pot să aibă o nevoie mai mare de a fi alintaţi”, a spus expertul.

Acesta a mai spus că este important să acordăm atenție şi copiilor care devin mai liniștiți în această situație sau reacționează retrăgându-se sau pot chiar să pară nederanjaţi de situaţie. Acești copii se pot găsi într-un rol care nu este potrivit copiilor și încearcă să-și asume responsabilitatea. Acest lucru îi poate copleși pe copii, a subliniat Hartmann.

„Practic, este important să oferiţi un model bun de abordare a situației”, subliniază psihologul. Noile acțiuni și comportamente, cum ar fi igiena specială sau purtarea măştilor de protecţie, pot fi prezentate copiilor într-o lumină pozitivă.

Potrivit profesorului Bochum, mulți părinți tind să îi țină pe copii departe de crize. Dar se știe din cercetari: copiii trebuie să cunoască și situaţii de criză. „Și, mai ales, trebuie să învețe cum să facă față crizelor”, subliniază Schneider. În viața de zi cu zi ne confruntăm cu situaţii de criză, iar viața noastră reprezintă o soluționare constantă a problemelor.

„Cum ar trebui adolescenții să facă pași în afara familiei în perioada pubertății, de exemplu, dacă nu au învățat niciodată să gestioneze situațiile dificile? Trebuie să dezvolte o anumită rezistență în crize”, spune expertul.

Potrivit specialiştilor, nu este important numai să fie explicată noua situație copiilor într-un limbaj simplu, dar şi să fie limitat timpul în care se vorbește despre coronavirus. „Există familii în care știrile despre coronavirus se aud de dimineață până seara și toată lumea este din ce în ce mai neliniștită, iar situaţia legată de coronavirus umple tot timpul. Acest lucru nu este util. Trebuie să existe un echilibru şi o discuţie echilibrată cu privire la coronavirus”, subliniază Schneider.

În ciuda dificultăților, Heinz Hilgers, președintele Asociației Germane pentru Protecția Copilului, consideră că situaţia poate avea şi efecte benefice pentru mulți copii: „Este o cantitate mare de stres de care se eliberează acum societatea. Este un moment de regăsire și pentru familii”, a spus Hilgers, care a adăugat că e un moment în care taţii îşi pot petrece mai mult timp cu copiii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0