BUCUREȘTI, 16 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Consiliul de Administrație al Poștei Române a votat aplicarea măsurii de șomaj tehnic, pentru patru zile, pentru toți angajații companiei. Măsura vine în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
Compania Națională Poșta Română este afectată din punct de vedere economic, constatându-se o diminuare semnificativă a veniturilor ca urmare a măsurilor de distanțare socială impuse de autorități, care au dus la un trafic redus în unitățile poștale, dar și a suspendării traficului poștal internațional pe majoritatea destinațiilor, informează posta-romana.ro.
Reprezentanții companiei spun că s-au analizat mai multe variante îna ceastă perioadă dificilă pentru a putea proteja angajații, salariile, locurile de muncă și dezvoltarea viitoare.
S-a ales, astfel, pentru luna aprilie, soluția unui șomaj tehnic de patru zile pentru toți angajații Poștei Române, în două tranșe, astfel: în perioada de după Paște, pentru jumătate din personal - 21 - 24 aprilie, iar cealaltă jumătate dintre angajați, înainte de 1 mai - 27 - 30 aprilie.
Prin aplicarea acestei măsuri, impactul asupra salariului net al unui poștaș este de aproximativ 130 lei - ex. 129 lei pentru clasa 13 de muncă, 135 lei pentru clasa 15, 237 lei pentru clasa 33. Procentual, scăderea veniturilor unui angajat ca urmare a unui repaus care reprezintă 20% din totalul zilelor lucrătoare - 4 din 20 de zile lucrătoare ale lunii aprilie - este, în medie, de 7.5% din salariu.
În acest mod, compania ar putea acoperi pierderea financiară previzionată pentru luna aprilie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova