Șeful DSU a precizat că sunt unele medicamente care au tratat, însă se fac cercetări. De asemenea, în opinia sa, există două modalități de testare: testul și a doua e prin computer tomograf, care ne arată că plămânii au aspect de infecție cu COVID. Testele rapide care sunt pe bază de anticorpi nu sunt eficiente, trebuie teste PCR, dar acestea durează.
În ceea ce privește relaxarea măsurilor, Arafat a spulberat speranțele românilor, afirmând că, la momentul de față, nu se pune problema de așa ceva. De asemenea, Arafat a făcut un apel la populație să mai aibă răbdare o perioadă, însă a explicat că și ulterior relaxării măsurilor va trebui să trecem în etapa de conviețuire cu noul coronavirus, iar populația va trebui să respecte distanțarea socială și măsurile de igienă, notează realitatea.net.
Acesta a subliniat că este foarte important comportamentul populației, iar rugămintea sa este aceea ca românii să nu ia în considerare ceea ce se vorbește în spațiul public.
”Nu suntem în situația de a impune o relaxare a măsurilor. Rog populație să nu meargă în vizite de Paște, să nu primească alți oameni în case. Dacă au ceva de dus, să lase la ușă și să plece. Chiar și câteva minute pot fi fatale pentru acel om. Intrăm într-o perioadă de Sărbători, acum este bine și peste câteva zile vom culege foarte mulți bolnavi, vom avea cazuri grave”, a subliniat șeful DSU.
Nu este prima dată când Arafat cere românilor să păstreze distanța socială și să nu meargă în vizite de Paște, tocmai pentru a limita răspândirea coronavirusului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova