BUCUREŞTI, 10 apr – Sputnik, Doina Crainic. Documentul prevede abrogarea atât a calendarului desfăşurării Evaluării Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, cât şi a celui privind simularea pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi probele scrise ale examenului de Bacalaureat.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat că probele scrise ale examenului Evaluării Naţionale şi ale celui de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie, potrivit agerpres.ro.
Programa de examen pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.
De asemenea, situaţia şcolară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul, iar sesiunea specială a examenului de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.
Subiectele pentru tezele care vor fi susţinute în semestrul al II-lea se vor referi doar la materia care s-a studiat până la data de 11 martie 2020.
De asemenea, vor fi decalate calendarele pentru înscrierea la clasa pregătitoare şi grădiniţă şi cel privind mobilitatea personalului didactic.