Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Cursuri online, acuzații grave: ”Profesorii și directorii își fac propriile reguli!”

© Sputnik / Александр Кондратюк / Accesați arhiva multimediaЭксперимент по переходу на электронные книги в средних школах
Эксперимент по переходу на электронные книги в средних школах - Sputnik Moldova-România
Abonare
Sabina Spătariu, președintele Asociației Elevilor din Constanța, scrie, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, că sunt destule probleme legate de lecțiile online. Mesaje de la elevi.

BUCUREȘTI, 9 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Situație gravă la Constanța, acolo unde elevii spun că petrec mai mult timp făcând teme acum, când stau acasă, decât atunci când mergeau la școală.

Sabina Spătariu, președintele Asociației Elevilor din Constanța, a făcut publice câteva mesaje ale școlarilor care se plâng că sunt supraîncărcați chiar și acum, în perioada vacanței.

”Am scris mult mai mult decât la școală. Mi s-au dat mult mai multe teme decât de obicei. Am și prieteni de la alte licee, care la fel au pățit și ei. Nici la școală nu scriam așa de mult. Efectiv, nu mai pot”, a scris un elev.

Spătariu susține că profesorii și directorii unităților de învățământ nesocotesc recomandările primite de la inspectoratele școlare și de la ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie.

”În ciuda lucrurilor spuse de Inspectoratele Școlare și doamna ministru, profesorii și directorii își fac propriile reguli! Problemele apar și acolo unde există acces la internet! Apărute din cauza lipsei de comunicare a MEC și a supravegherii respectării prevederilor, aceste mesaje sunt la ordinea zilei pe platformele de comunicare ale liceelor din țară”, a scris Spătariu https://www.facebook.com/100003517214717/posts/2751018031692077/.

Monica Anisie - Sputnik Moldova-România
Educație
Cursuri online: Anisie, precizări despre cazurile în care nu s-au realizat lecțiile
Președintele Asociației Elevilor din Constanța este de părere că, până când nu vor fi asigurate toate condițiile necesare fiecărui elev din această țară și nu se va reglementa concret ceea ce ar trebui să se întâmple în mediul online, abuzurile de acest gen vor fi întâlnite tot mai des.

În acest sens, școlarii îi solicită ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, să asigure toate condițiile necesare pentru ca elevii din mediile defavorizate să își continue educația și să vină cu măsuri care să prevină aceste abuzuri.

Fluxul de știri
0