Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

COVID-19 în România: 441 de cazuri noi de îmbolnăvire

© AFP 2024 / DANIEL MIHAILESCUO ambulanță iese de la spitalul din orașul Țăndărei
O ambulanță iese de la spitalul din orașul Țăndărei - Sputnik Moldova-România
Abonare
Până astăzi, 9 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.202 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

BUCUREȘTI, 9 apr - Georgiana Arsene, Sputnik. În acest moment, la Anestezie Terapie Intensivă, sunt internați 178 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.586 de persoane. Alte 87.400 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, informează Grupul de Comunicare Strategică.

Până acum, la nivelul României, au fost prelucrate 51.802 de teste.

La numărul unic de urgență 112 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, 648 de apeluri. De asemenea, la linia TELVERDE - 0800 800 358, deschisă special pentru informarea cetățenilor au sunat 2.398 persoane.

Până acum, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, 341 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
1. Alba 90
2. Arad 162
3. Argeș 32
4. Bacău 56
5. Bihor 66
6. Bistrița-Năsăud 76
7. Botoșani 106
8. Brașov 175
9. Brăila 16
10. Buzău 13
11. Caraș-Severin 34
12. Călărași 34
13. Cluj 148
14. Constanța 124
15. Covasna 62
16. Dâmbovița 28
17. Dolj 39
18. Galați 175
19. Giurgiu 46
20. Gorj 9
21. Harghita 4
22. Hunedoara 212
23. Ialomița 81
24. Iași 131
25. Ilfov 107
26. Maramureș 43
27. Mehedinți 15
28. Mureș 146
29. Neamț 202
30. Olt 12
31. Prahova 36
32. Satu Mare 28
33. Sălaj 12
34. Sibiu 90
35. Suceava 1.487
36. Teleorman 41
37. Timiș 252
38. Tulcea 11
39. Vaslui 36
40. Vâlcea 11
41. Vrancea 95
42. Mun. București 659
TOTAL 5.202

Mii de persoane au nesocotit măsura privind restricționarea circulației, motiv pentru care s-au ales cu sancțiuni. În ultimele 24 de ore, polițiștii au depistat 7.741 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate acestor persoane este uriașă: 16.647.253 de lei.

Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 679 de cetățeni români sunt în continuare confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 - coronavirus: 418 în Italia, 196 în Spania, 16 în Franța, 9 în Germania, 32 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA și câte unul în Irlanda, Luxemburg, Belgia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 – coronavirus - și până la acest moment, 38 de cetățeni români aflați în străinătate, 11 în Italia, 7 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania și unul în Suedia, au decedat.

În schimb, cetățenii români confirmați cu noul coronavirus în Tunisia și Indonezia au fost declarați vindecați.

Autoritățile reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până la data de 8 aprilie 2020, au fost raportate 634.735 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Fluxul de știri
0