Editorial realizat de Ivan Danilov
În epoca care s-a încheiat odată cu debutul pandemiei coronavirusului, Rusia a fost în felul său o țară unică, de la care se solicita constant reparații de miliarde, compensații, precum și pocăință publică cu întoarcerea teritoriilor și cu presărarea cenușii pe cap. Ne putem aminti cu ușurință apelurile și chiar cererile de plată și pocăință pentru cel de-al Doilea Război Mondial, pentru victimele germane făcute de Armata Roșie, pentru „divizarea Poloniei”, pentru „foamete”, pentru Crimeea, pentru Boeing, pentru Insulele Kurile, pentru „folosirea armelor chimice pe teritoriul britanic" (adică pentru cazul Skripal), pentru afacerea YUKOS, pentru încălzirea globală (datorită petrolului și gazului rusesc), pentru Nord Stream, pentru Donbas, precum și pentru implicarea în
alegerile și referendumurile organizate în SUA, Marea Britanie, Muntenegru, Madagascar și așa mai departe.
Coronavirusul a schimbat situația, dar nu tocmai în bine. Pur și simplu, clubul țărilor de la care lumea occidentală dezvoltată (și sateliții ei) solicită miliarde de dolari sub formă de compensații și reparații s-a extins brusc - și acum Rusia se află împreună cu China, de la care deja încep să ceară miliarde de dolari drept compensație pentru prejudiciul economic, precum și pentru viețile umane curmate de coronavirus, pe care Donald Trump le numește în mod specific și constant ”chinezesc”.
Esența acuzațiilor se rezumă la următorul argument (pseudoargument), care poate fi formulat schematic după cum urmează: "Dacă China ar fi spus țărilor occidentale la timp că a fost găsit un nou virus teribil, atunci țările din vestul civilizat s-ar fi pregătit și nu ar fi existat epidemie. Dar China a ascuns totul, medicii care spuneau adevărul erau cenzurați și, în general, acum trebuie să răspundă pentru toate pagubele economice și viețile pierdute ale occidentalilor care au murit din cauza acțiunilor Beijingului".
Revendicarea este în mod evident absurdă, dar trebuie să fii foarte naiv (și rău să cunoști specificul gândirii partenerilor noștri occidentali) pentru a crede că această absurditate (ca să nu mai vorbim de aspecte de imagine) va opri tentativele de a forța China să plătească și să se pocăiască.
Unul dintre cele mai importante ziare britanice, The Daily Mail, în ediția de duminică a Mail on Sunday, prezintă obiectivele și metodele de luptă pentru banii chinezi: ”China ne datorează 351 de miliarde de lire sterline (433 de miliarde de dolari. - n. red.). Marea Britanie ar trebui să acționeze Beijingul în instanțele internaționale (pentru a obține. n.red.) compensații pentru coronavirus, afirmă serioșii cercetători. Cincisprezece membri influenți ai Partidului Conservator îndeamnă să ”revizuiască” relațiile Regatului Unit cu China. <...> De la începutul epidemiei, cele mai mari economii ale lumii au suferit pierderi de 3,2 trilioane de lire sterline (3,95 trilioane de dolari SUA. - n. red.). Cercetările arată că acest lucru ar fi putut fi evitate dacă China ar fi fost mai cinstită".
Studiul autoritar la care a făcut referire Mail on Sunday este „investigarea” think tank-ului Henry Jackson Society, care blamează guvernul chinez pentru epidemie.
Proiectul agenției americane Bloomberg publică un studiu detaliat al perspectivelor legale ale proceselor împotriva Beijingului în instanțele internaționale, realizat de un avocat practicant specializat în astfel de cazuri, care afirmă cu siguranță că procesul a început deja, și în sensul cel mai direct sens: ”Doar în Statele Unite au fost depuse două procese colective împotriva Chinei pentru suprimarea informațiilor despre virus într-un stadiu incipient (epidemie. - Ed. aprox.) și a primit miliarde (dolari. - Aproximativ ed.) ca compensare pentru daunele cauzate de focarul de coronavirus".
Dacă lucrurile vor continua astfel, atunci asemenea demersuri vor fi depuse nu doar de SUA, ci și în diferite instanțe europene și internaționale.
Știind modul în care actuala administrație prezidențială a SUA se raportează la China și la „amenințarea chinezească”, se poate presupune că astfel de acțiuni se vor bucura de maxim sprijin politic, mai ales ținând cont că punerea pe seama dușmanului extern a propriilor greșeli este o tactică politică binecunoscută pe care americanii (și nu numai ei) au folosit-o cu succes în raport cu Rusia (și nu numai cu aceasta).
Apropo, experiența rusească demonstrează că nulitatea juridică evidentă a unor astfel de acuzații nu va afecta deloc perspectivele judiciare ale unor astfel de pretenții (am văzut asta deja de mai multe ori), fără a mai menționa faptul că guvernul britanic ar putea folosi cu succes arma secretă împotriva Beijingului, anulând orice tactică de apărare din punctul de vedere al britanicilor. Această armă este una de luptă „highly likely” („foarte probabil”), formula magică care îi eliberează pe adversarii geopolitici londonezi de nevoia de a mai aduce vreo dovadă relevantă a vinovăției rusești la comiterea unor crime de care este acuzată Moscova. Nu este nevoie să vă faceți iluzii: pentru China, Occidentul a și găsit deja (sau foarte curând vor găsi) un „Browder chinez”, și un „Hodorkovski chinez”, și chiar victime reale ale epidemiei, precum și medici chinezi din Wuhan, care au suferit de pe urma greșelilor funcționarilor chinezi. Și aceștia vor fi folosiți „postum” în cel mai cinic mod pentru a stoarce trilioane de dolari vii din chinezii vii.
Cu toate acestea, șansele de a obține aceste trilioane de la Beijing sunt iluzorii. Dar ideea nu este aceasta, ci de a-i scăpa pe cetățenii obișnuiți ai Uniunii Europene sau ai Statelor Unite de nemulțumirea că epidemia din lumea occidentală a căpătat proporții catastrofale cu consecințe economice catastrofale.
În pofida tuturor eforturilor mass-media, este puțin probabil ca europenii și americanii de rând să poată fi convinși că principala cauză a tuturor problemelor reprezintă presupusa secretomanie chinezească. Cu toate acestea, aceiași oameni, de câteva săptămâni urmăresc în mass-media occidentale rapoarte despre măsurile pe care le ia guvernul RPC pentru a combate epidemia, inclusiv blocarea unor complexe de locuit, livrare de hrană cu drone, testare în masă, oprirea întreprinderilor și chiar săparea drumurilor între regiunile care sunt păzite de poliție. Toate acestea au fost prezentate ca o dovadă a „autoritarismului” și a iraționalității autorităților din Beijing.
Acum, indicând asupra acelorași rapoarte, acuzatorii pot fi întrebați ce alte acțiuni evidente și șocante (nu declarații, și anume acțiuni) ar fi trebuit să fie luate, astfel încât Boris Johnson și Donald Trump să creadă că aceasta este o problemă serioasă. Chiar și în calitate de campanii PR, toate pretențiile împotriva Chinei vor fi o îndeletnicire destul de inutilă, dar ca scuză pentru introducerea de sancțiuni economice anti-chineze, acestea sunt perfecte.
De fapt, se pare că au pornit toate acestea tocmai pentru a putea impune aceste sancțiuni.
