Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Specialist: ”O țară nu poate trăi numai din multinaționale, mai ales România”

© Sputnik / Miroslav RotariСупермаркет
Супермаркет - Sputnik Moldova-România
Abonare
Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar, spune că nu trebuie să lăsăm microîntreprinderile, firmele mici și mijlocii românești să se prăbușească de tot în această criză, așa cum s-a întâmplat în urmă cu zece ani.

BUCUREȘTI, 6 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Directorul editorial al Ziarului Financiar atrage atenția asupra faptului că în joc sunt 3 milioane de angajați cu familii și credite în spate, din care peste 1 milion vor deveni șomeri, iar cei care rămân vor avea veniturile diminuate cu 30-50%.

În opinia sa, dacă  Guvernul, băncile comerciale – din care marea majoritate sunt străine – spate în spate cu BNR, companiile mari din România – marea majoritate fiind multinaționale – investitorii străini, creditorii internaționali, precum și toată clasa de business a României nu vor face front comun în această criză, microîntreprinderile, companiile mici și mijlocii românești vor plăti prețul acestei crize. În final, va plăti toată România, pentru că, spune directorul editorial al prestigioasei publicații, implicațiile vor fi majore.

”Dacă România, societatea și opinia publică își vor ”omorî” patronii români, care și așa nu sunt cei mai iubiți oameni, cine va mai duce businessurile mai departe, cine va mai face angajări, cine va mai plăti salariile și taxele la stat?”, notează Cristian Hostiuc.

În România, IMM-urile sunt cele mai vulnerabile și ”lipsite de orice plasă de siguranță”.

Mai grav este, însă, că, din top 1000 de companii, doar 160 sunt companii antreprenoriale românești, restul fiind multinaționale. În top 100 sunt numai 8 companii antreprenoriale românești.

Hostiuc trage un semnal de alarmă și spune că acum trebuie salvate IMM-urile, care angajează cei mai mulți oameni și care, paradoxal, plătesc cele mai multe taxe și impozite la stat.

”Primele 70% din companii ca cifră de afaceri din România, în cea mai mare parte multinaționale, contribuie cu numai 455 din impozitele și taxele la buget. O țară nu poate trăi numai din multinaționale, mai ales România, care este atât de polarizată. Așa că Guvernul, băncile, BNR, multinaționalele, creditorii internaționali trebuie să facă un front comun pentru a salva, pentru a susține și pentru a-i trece prin această criză pe toți ceilalți”, a subliniat directorul editorial al zf.ro.

În data de 23 martie 2020, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, preciza că măsurile privind ratele la bancă, creditele pentru IMM-uri și companiile mari vor fi funcționale.

La începutul lunii s-a dat Ordonanța de Urgență nr 42 din 2 aprilie 2020 pentru modificarea și completarea OUG nr. 110/2017 privind Programul de Susține a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, precum  și pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, notează legislatie.just.ro.

Este vorba despre garantarea unor credite, subvenționarea dobânzilor pentru aceste finanțări, dar și facilități pentru societățile care întâmpină dificultăți financiare.

Fluxul de știri
0