Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Victime colaterale ale Covid-19: tânăr a murit după ce a fost plimbat între spitale

© Sputnik / Yana ZaharovaSpital
Spital - Sputnik Moldova-România
Abonare
Un tânăr de 25 de ani abia întors din Germania trebuia să fie urgent operat de o hernie, însă a fost plimbat patru zile între spitale, după ce medicii au decis să-l testeze pentru COVID-19. Până au venit rezultatele, organismul tânărului a cedat.

BUCUREŞTI, 4 apr - Sputnik, Doina Crainic. Un tânăr din Prahova, de 25 de ani, care abia se întorsese din Germania, unde lucrase ca şofer de tir, se simţea rău şi a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, unde un medic i-ar fi pus diagnosticul de hernie ombilicală ce trebuia operată.

Întrucât avea febra și venea dintr-o zona contaminată a Europei, medicii au decis să-l testeze pentru COVID-19. Au urmat patru zile în care s-a aşteptat rezultatul testului, iar pacientul a fost plimbat de la un spital la altul, potrivit ziarulromanesc.de

În cele din urmă, starea tânărului s-a agravat şi organismul a cedat, iar rezultatul testului a venit chiar în ziua decesului, fiind rezultat negativ.

„Din cauza asta l-au trimis la Movilă, i-au luat probe, de acolo, la spitalul CFR, de la spitalul CFR, la Câmpina, la Câmpina l-a consultat în mașină, l-a dus înapoi la spitalul CFR, CFR l-a mai ținut o zi și l-a dus, de urgență, înapoi la Câmpina”, a declarat Marian Ciurcă, tatăl pacientului.

Tânărul de doar 25 de ani era proaspăt căsătorit şi tatăl unei fetițe de numai o lună.

Fluxul de știri
0