BUCUREȘTI, 3 apr - Sputnik, Marius Holdean. Cum decizia UE cu privire la modalitatea în care comunitatea europeană va sprijini statele membre pentru a combate criza coronavirusului este în așteptare și nu se știe, până la această oră, dacă coronabondurile vor fi aceptate de țările din Nord, România se împrumută din nou de la Banca Mondială.
Astfel, Guvernul României a accesat linia de asistență financiară preaprobată în valoare de 400 milioane de euro acordată de Banca Mondială pentru a contribui la prevenirea răspândirii pandemiei de COVID – 19 (Coronavirus), anunță instituția internațională într-un comunicat de presă.
Ceditul sprijină o serie de proiecte pentru serviciile de intervenție și medicale, precum și minimizarea pierderilor pentru sectoarele public și privat, potrivit comunicatului citat, care nu face publică lista exactă a proiectelor finanțate.
România a beneficiat de această asistență financiară preaprobată (Catastrophe Deferred Drawdown Option – CAT-DDO), pe care Guvernul României a negociat-o cu Banca Mondială în luna iunie 2018. Obiectivul acestui program este acela de a consolida cadrul instituțional și juridic din România pentru a putea gestiona eficient impactul fizic, social și fiscal în caz de situație medicală de urgență, în cazul unui dezastru natural sau al schimbărilor climatice.
În plus față de sprijinul acordat Guvernului pentru dezvoltarea unor politici publice de importanță critică menite să consolideze reziliența, această facilitate acordă Guvernului posibilitatea de a accesa finanțare în termen de 48 de ore, pentru a putea reacționa în timp util în fața unui dezastru natural sau a unei urgențe de natură medicală.
În plus, Biroul Băncii Mondiale din România anunță că lucrează acum la restructurarea portofoliului existent, în special în domeniul sănătății, pentru a-și valorifica o parte din fondurile existente în vederea finanțării achiziției unor echipamente necesare în contextul crizei actuale, precum și în domeniile afectate de criză dincolo de sectorul sănătății. Acest gen de asistență implică și furnizarea de asistenţă tehnică pentru diminuarea impactului economic pe care il va avea o posibila criză.
”Banca Mondială este pregătită să vină în sprijinul României în lupta sa împotriva pandemiei de COVID-19 și a efectelor acesteia asupra oamenilor, prin acordarea unui ajutor financiar rapid, precum și printr-o implicare pe termen lung,” a declarat Tatiana Proskuryakova, Directorul de Țară al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria. ”Ȋn funcţie de evoluţia situaţiei, vom continua să sprijinim România pentru a putea depăși această criză”.