BUCUREŞTI, 1 apr. - Sputnik, Doina Crainic. În perioadele de criză, precum cea actuală de la nivel global, în Germania salariatul va fi plătit proporţional cu timpul redus de lucru. De exemplu, dacă timpul a fost redus la jumătate, angajatorul va plăti doar jumătate din salariul datorat și contribuțiile la asigurările sociale, potrivit ziarulromanesc.de.
În practică, angajatului i se plătește doar 60 la sută din salariul net. Dacă cel puțin un copil este prezent în gospodărie, compensația pentru reducerea timpului de muncă este de 67 la sută din salariul net pierdut.
De exemplu, dacă un angajat necăsătorit câștigă 2.000 de euro brut, el primește, de regulă, aproximativ 1.332 de euro net. Dacă angajatorul decide să introducă ore reduse și să reducă la jumătate orele pe perioada de criză, salariul angajatului va fi de 1000 de euro brut. În această situație, compania va plăti salariatului 777 euro net, în timp ce agenția pentru ocuparea forței de muncă plătește 60% din salariul net pierdut, sau 333 euro.
Aceasta înseamnă că angajatul va primi un total de 1.110 euro, sau cu 222 euro mai puțin decât salariul pe care îl primea când efectua o activitate cu normă întreagă.
În contextul actual, guvernul german plăteşte compensația pentru munca part-time în cazul în care 10% dintre angajații companiei sunt afectați de o pierdere de câștig de cel puțin 10%. Se aşteaptă ca statul să compenseze reducerea orelor de muncă și în cazul lucrătorilor temporari. Agenția pentru ocuparea forței de muncă rambursează contribuțiile de securitate socială angajatorului.
De asemenea, compensarea din partea statului pentru orarul de lucru scurtat este scutită de impozite în Germania. Cu toate acestea, angajatul este obligat să declare compensația obținută în declarația de impunere.
Kurzarbeit nu este o vacanță, ceea ce înseamnă că angajatul trebuie să fie disponibil pentru angajator în această perioadă, dacă este necesar. Totodată, în timpul Kurzarbeit, sunt permise activități suplimentare, precum minijob sau muncă independentă, care pot aduce venituri suplimentare.