BUCUREȘTI, 31 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Vești bune pentru persoanele care nu au nici o sursă de venit. Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, spune că, pe perioada stării de urgență, se asigură un ajutor financiar și pentru cei care sunt obligați să stea în casă, dar nu au nici o sursă de venit. De asemenea, Budăi a explicat ce ar trebui să facă acești români pentru remedierea situației.
”Trebuie văzut în primul rând care sunt motivele pentru care o persoană nu primea niciun fel de indemnizaţie înainte de această perioadă. Dar, de principiu, cei care nu au nicio sursă de venit nu au altă soluţie decât să se înscrie la ajutorul social, prin legea 416. Dar depinde cum au ajuns în situaţia asta, aici e problema”, a declarat Marius Budăi, potrivit dcnews.ro.
Acesta a explicat că, dacă vorbim de cei care au fost concediați sau sunt în șomaj tehnic, soluții ar fi, pentru că el a cerut ca oamenii să fie protejați din momentul în care s-a instituit starea de urgență, dar fiind că au fost firme care și-au închis de atunci activitatea.
Potrivit lui Budăi, șomerii neindemnizați sunt, de regulă, cei care au refuzat locuri de muncă de-a lungul timpului și, astfel, au fost scoși de pe listele de indemnizație.
”Este musai să se ştie motivul pentru care oamenii sunt în situaţia asta şi de când durează această stare de fapt", a mai spus fostul ministru.