BUCUREȘTI, 30 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Violeta Alexandru a precizat că banii pentru pensii sunt planificați în buget și că se încearcă să se facă plățile mai devreme în luna aprilie.
”Categoric da, sunt fonduri în buget pentru plata pensiilor şi a prestaţiilor sociale, încercăm ca ele să ajungă până în Paşte (19 aprilie - n. r.) la toţi pensionarii, ca să aibă o minimă linişte pentru a-şi petrece sărbătorile. Sigur că azi trecem printr-o situaţie delicată, dar pensionarii nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că nu există riscul neplăţii pensiilor. Nu vom ţine de calendarul de plată şi încercăm ca ele să ajungă chiar mai devreme", a afirmat ministrul Muncii, potrivit stiripesurse.ro.
Demnitarul a adăugat că şi prestaţiile sociale vor fi plătite la timp. Mai mult, Alexandru a declarat că e o perioadă foarte grea pentru toate aceste categorii şi ”suntem responsabili cu privire la acoperirea plăţii, pentru a ne respecta obligaţiile”.
De asemenea, o parte din fondurile pe care Guvernul le capacitează acum vin şi din partea Comisiei Europene: în paralel cu efortul naţional, ministrul Fondurilor Europene este într-o continuă legătură cu reprezentanţii Comisiei, pentru a beneficia prompt şi de sprijinul pe care Comisia Europeană îl acordă tuturor statelor membre, inclusiv României, a precizat Violeta Alexandru.