BRUXELLES, 26 martie - Sputnik, Daniela Porovăț. MAE îi informează printr-un comunicat de presă pe românii care lucrează în Spania ce demersuri să aibă în vedere, în funcţie de situaţia lor, pentru a-și apăra drepturile.
Angajaţii care au un contract de muncă în derulare sunt sfătuiţi să îşi contacteze angajatorul pentru a se informa cu privire la deciziile luate de acesta în contextul măsurilor anunţate de autorităţile spaniole.
Măsurile adoptate de Guvernul spaniol prevăd reducerea programului de muncă, dacă nu este posibilă munca la distanţă; facilitarea muncii de la domiciliu (teletrabajo); încadrarea infectării cu COVID-19 în categoria bolilor profesionale şi echivalarea contaminării sau stării de carantină impuse pentru COVID-19 cu incapacitate temporară provocată ca urmare a unui accident de muncă, situaţie ce permite încasarea unor compensaţii materiale mai mari de către angajat şi facilitarea ERTE (şomaj tehnic), pe durata căruia lucrătorul va primi prestaţia pentru şomaj, fără a se lua în considerare perioadele cotizate, care vor putea fi valorificate integral ulterior, în cazul unei viitoare concedieri după normalizarea situaţiei.
În cazul lucrătorilor pe cont propriu, MAE subliniază facilitarea accesului la prestaţia pentru încetarea activităţii, acordată pe durata crizei, iar timpul de acordare nu va influenţa dreptul de acordare a acestei prestaţii ulterior, după încetarea crizei, dacă persoana va fi în situaţia de a o solicita.
Persoanele pentru care perioada contractuală a expirat au următoarele posibilităţi: încasarea drepturilor derivate din încheierea contractului de muncă şi a celor de şomaj cuvenite, conform perioadei de cotizare, iar cei care nu şi-au recuperat în totalitate drepturile legate de raporturile de muncă trebuie să se adreseze inspectoratelor teritoriale de muncă sau autorităţilor locale competente (garda civilă/ poliţie, după caz), înainte de a părăsi teritoriul Spaniei, pentru a semnala aspectele problematice legate de derularea/ încheierea contractului de muncă, mai arată MAE.