Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Orban despre cei care încalcă restricțiile: ”Vom solicita aplicarea pedepsei maxime”

© Photo : Guvernul RomânieiDeclarații de presă susținute de premierul desemnat, Florin Cîțu, și de premierul interimar, Ludovic Orban, la Palatul Victoria
Declarații de presă susținute de premierul desemnat, Florin Cîțu, și de premierul interimar, Ludovic Orban, la Palatul Victoria - Sputnik Moldova-România
Abonare
Premierul Ludovic Orban susține o conferință de presă, declarațiile sale venind la câteva ore după întâlnirea avută la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis care a anunțat, la final, că începând de mâine România intră în carantină totală.

BUCUREȘTI, 24 mart - Sputnik. Premierul Ludovic Orban a declarat în această seară că primul și cel mai important obiectiv este să avem grijă de sănătatea semenilor noștri.

Șerban Nicolae - Sputnik Moldova-România
Politică
Șerban Nicolae despre măsurile Guvernului PNL: ”aberații de criză”

”Astăzi am participat la o întâlnire de lucru în care am făcut o evaluare a situației în care ne găsim și am convenit asupra unor măsuri care urmează să fie adoptate prin ordonanță militară. Toate măsurile pe care le luăm au ca obiectiv reducerea la maxim a contaminării”, a declarat Orban.

El a anunțat că, după emiterea ordonanței militare, va fi impusă restricția de a ieși din casă între orele 6.00 și 22.00.

”Cetățenii vor avea posibilitatea să iasă pentru a se duce la muncă, pentru a-și achiziționa bunuri, să se ducă la analize medicale urgente. Se va permite deplasarea în jurul locuinței pentru mișcare, plimbarea animalelor de companie”, a explicat Orban.

Orban a avertizat că s-a rostogolit o informație neadevărată referitoare la persoanele de 65 de ani și că doar pentru a-i proteja se va institui interdicția de a ieși din domiciliu, dar că va exista un interval orar în care se vor putea deplasa.

Orban a menționat în cadrul conferinței un alt obiectiv important care este achiziția de echipamente de protecție, măști și combinezoane.

”În mod normal, conform legii ar fi trebuit să existe stocuri strategice. La momentul la care am preluat guvernarea stocurile erau 0”, a dat vina Orban pe greaua moștenire, în ciuda faptului că aceste măsuri puteau fi luate cu mult timp înainte chiar de Guvernul Orban I, din momentul în care coronavirusul ataca deja alte părți ale lumii.

Orban a dat asigurări că Guevrnul face toate eforturile pentru a face aceste achiziții, dar s-a scuzat că, la fiecare contract în parte, întâmpină dificultăți foarte mari și că e necesar să intervenim la nivel diplomatic.

”Deja a început producția de măști în țară, urmează să înceapă producția de combinezoane, de izolete”, a vrut el să arate și realizările Guvernului.

Apoi, premierul a pomenti un al treilea obiectiv important, cel de a întări direcțiile de sănătate publică, arătând că numărul de angajați a crescut cu peste 4.000 la nivel național și că au fost implicați studenți și medici pentru a întări capacitatea DSP-urilor în scopul întăririi capacității de derulare a anchetelor epidemiologice.

Orban a atras atenția că România a primit zeci de mii de cetățeni români care s-au întors din țări în care numărul de diagnosticați pozitiv e foarte mare și a arătat că creșterea capacității de diagnosticare e foarte importantă.

”Am plecat de la un număr redus de aparate de analiză. Acum sunt 19 în funcțiune”, a raportat premierul stadiul pregătirii pentru lupta cu epidemia.

El a anunțat că au fost achiziționate 10 aparate noi, prin Crucea Roșie, iar prin Unifarm au fost achiziționate alte 10, dar că problema cea mai mare care rămâne este achiziționarea kit-urilor de testare.

Pentru a demonstra viteza de reacție a Guvernului, Orban a anunțat că a demarat proceduri prin ministerul Sănătății pentru a cumpăra kituri de testare și că a fost informat de Unifarm că e un contract ferm prin care România va primi 2.000 de kituri de testare care pot testa 100.000 de persoane. De asemenea, există un contract prin Unifarm pentru achiziția a 100 de ventilatoare.
În plus, Orban a anunțat că a adoptat două OUG-uri pentru măsuri economice și că se continuă activitatea în grupul de lucru economic pentru a identifica și alte măsuri.

”Suntem într-o intensă colaborare cu BNR pentru a susține angajatorii și angajații care au credite. În această consultare trebuie să vedem deciziile pe care le va lua BNR”, a amânat iar premierul anunțarea unor măsuri clare în acest sens, în timp ce alte state, precum Ungaria, au luat deja măsura amânării plății creditelor.

Orban a răspuns și întrebărilor presei, anunțând la solicitarea jurnaliștilor că împreună cu STS se pune la punct o aplicație pentru a monitoriza persoanele izolate la domiciliu sau în carantină.

Premierul a afirmat că cei veniți din străinătate trebuie verificați dacă respectă izolarea, că trebuie aplicată cu severitate maximă măsura izolării la domiciliu și a precizat că faptul că aceștia sunt puși din nou în carantină nu-i exonerează de răspunderea contravențională sau penală, pedepsele care se pot da fiind maxime sau chiar cu doi ani mai mari pentru că România se află în stare de urgență.

Orban a explicat că, în privința măsurilor de restricție, s-a început cu o recomandare pentru pregătirea psihologică a oamenilor.
”Starea normală e democrația. Faptul că am ajuns să luăm aceste măsuri este pentru a reduce riscul de contaminare”, a explicat el duritatea măsurilor luate.

Tot răspunzând întrebărilor presei, Orban a declarat că obiectivul este de a crește, în 5-7 zile, capacitatea de testare la 2.000 de teste sau chiar 2.500 pe zi.

Premierul a trebuit să explice și de ce nu amână ratele la bănci pentru populație. El a justificat ezitarea prin aceea că de sănătatea sitemului financiar bancar depinde tot sistemul.

”Trebuie să susținem companiile și cetățenii care au probleme să amâne plata unor rate, suntem gata să ne asumăm inclusiv plata unei părți din dobânzi. Nu poți obliga sistemul bancar să renunțe la venituri fără de care nu pot funcționa”, s-a justificat Orban din România, uitând de exemplul lui Orban din Ungaria care a impus acest lucru, protejând cetățenii în loc de a proteja băncile.

Întrebat de cei 250.000 de cetățeni care au contractele suspendate, Orban a spus că a luat măsura plății șomajului tehnic.
El a dat asigurări că măsurile restrictive nu vor fi permanente și că imediat ce nu va mai exista un pericol real și se va reduce riscul contaminării, se va renunța la restrângerile de drepturi, dar în această chestiune trebuie ținut cont de părerile specialiștilor.

Fluxul de știri
0