Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

PSD anunță un proiect de lege cu facilități de plată și reeșalonări pentru companii

© Photo : Facebook / Marcel CiolacuMarcel Ciolacu
Marcel Ciolacu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că partidul pe care îl conduce va depune la Parlament împreună cu ALDE și Pro România un proiect de lege care să prevadă facilități fiscale pentru firme.

BUCUREȘTI, 23 mart - Sputnik, Marius Holdean. Marcel Ciolacu a anunțat pe pagina sa de facebook facilitățile fiscale care vor fi cuprinse în noul proiect de lege.

Marcel Ciolacu și Ludovic Orban - Sputnik Moldova-România
Politică
Acuzații grave: PSD spune că Guvernul nu a luat din timp măsuri împotriva epidemiei

”Astăzi, alături de ALDE și PRO România, vom depune un proiect de lege la Parlament, cu o serie de facilități fiscale, amânare și reeșalonare de plăți acordate companiilor și angajaților acestora”, a anunțat președintele interimar al PSD.

El a prezentat și conținutul proiectului de lege:

Art. 1 (1) La cererea contribuabilului, operator economic, se amână la plată contribuțiile de asigurări sociale aferente veniturilor din salarii și veniturilor asimilate salariilor, așa cum sunt definite la art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020.

(2) La cererea contribuabilului operator economic, plata contribuției de asigurări sociale pentru aceste 3 luni se va face eșalonat, în următoarele 12 luni ulterioare încetării facilității instituite la lit. a), în proporție de 50% din volumul total scadent.

(3) Facilitățile prevăzute la alin. 1 si 2 se acordă sub condiția păstrării valabilității contractelor de muncă existente la data de 1 martie 2020 pentru o perioada de 9 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi.

(4) Pe perioada acordării facilităților de la alin. 1 si 2, salariații beneficiază de vechime în muncă, iar contribuțiile sociale obligatorii vor fi completate de la bugetul de stat.

Eugen Teodorovici, Marcel Ciolacu, Gabriela Firea - PSD - Sputnik Moldova-România
Politică
PSD, măsură curajoasă: vrea amânarea plății ratelor prin lege

Art. 2. La cererea contribuabilului, operator economic ,se amână la plată contribuția asiguratorie pentru muncă aferentă veniturilor din salarii și veniturilor asimilate salariilor, așa cum sunt definite la art. 219 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020.

Art. 3 Contribuabilii operatori economici, nu vor plăti dobânzi sau penalități de întârziere pentru perioada cât timp plata contribuțiilor este amânată.

Art. 4 (1) La cererea beneficiarului , persoane fizice și operatori economici , se amâna la plată, pentru o perioada de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilități (apa, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice si de internet, cablu TV) pentru toți beneficiarii de astfel de servicii de pe teritoriul României.

(2) La expirarea perioadei de trei luni menționate la alin. (1), beneficiarii de servicii de utilități vor plăti sumele scadente, eșalonat, pe o perioadă de 12 luni de la expirarea perioadei, fără a li se percepe dobânzi și penalități de întârziere.

(3) Furnizorii de servicii de utilități vor eșalona debitele restante fără a depăși raportul de 1/12 pe lună.

Proiectul de lege vine ca un răspuns la solicitările companiilor și a mediului de afaceri lovit greu de măsurile de restricție impuse atât prin decretul prezidențial, cât și prin deciziile ulterioare ale Guvernului și ca o reacție la implicarea slabă a Guvernului în acest sens. Măsurile anunțate de PSD împreună cu Pro România și ALDE sunt, în mod ironic, venite din partea stângii, în timp ce Guvernul PNL, de dreapta, a rămas în urmă cu adoptarea de măsuri care să vină în sprijinul companiilor private.

Fluxul de știri
0