BUCUREȘTI, 18 mart - Sputnik, Evan Răutu. După cum s-a anunțat oficial, au fost luate noi măsuri ferme în cadrul stării de urgență, care vizează slujbele religioase în biserici, suspendarea activității de servire şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în restaurante, hoteluri, cafenele, dar şi oprirea zborurilor către Spania, pentru 14 zile.
Imediat după ce ministrul de Interne a anunțat aceste măsuri, fostul președinte le-a criticat extrem de dur… pentru că sunt ”slabe”!
”Sunt măsuri slabe - Guvernul trebuie să înțeleagă că avem o întârziere de o lună și jumătate în luare măsurilor ferme”, a spus Băsescu.
Fostul președinte atrage atenția că ”trebuie pregătite 20-30.000 de locuri în hoteluri, unde să se intre în carantină, indiferent de unde vin”.
”Numărul celor care sunt deja purtători ai virusului… sunt mai mulți decât cei 217!”, afirmă președintele Băsescu, argumentând că ”în România au intrat zeci de mii de oameni veniți din zonele infestate”.
În emisiunea lui Victor Ciutacu, ”Punctul culminant”, Băsescu a lansat o acuzație gravă comentând Decretul dat de Iohannis: ”s-a dat liber la cheltuieli”.
”Suntem o țară de autiști, măsurile luate nu au nicio treabă cu Europa - România poate beneficia de sprijin de la UE, în schimb, prin decretul președintelui s-a dat liber la cheltuieli, la angajări care cum vrea”, a declarat Traian Băsescu la postul România TV.