Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis, declarații despre starea de urgență instaurată azi în România

© Photo : Preşedintele RomânieiKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Abonare
Președintele Klaus Iohannis susține de la ora 15.00 o conferință de presă în care explică măsurile luate în cadrul stării de urgență declarate astăzi pe tot teritoriul național.

BUCUREȘTI, 16 mar - Sputnik. Klaus Iohannis a declarat că ne aflăm într-o situație cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă, dar a dat asigurări că vom trece cu bine prin această grea încercare. ”Începând de astăzi se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul național pe o periodă de 30 de zile”, a declarat Iohannis.

Ion Cristoiu - Sputnik Moldova-România
Societate
Cristoiu avertizează asupra pericolelor instaurării stării de urgență

Președintele a arătat că pandemia nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale și că măsurile vizează sănătatea publică, dar și îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți, aceasta fiind singura cale prin care salvăm viețile celor dragi.

Alte măsuri anunțate de Iohannis se referă la serviciile medicale pentru tratarea cazurilor de infectare și a complicațiilor acestora despre care Iohannis spune că se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul asigurărilor de sănătate. Pentru cei izolați la domiciliu se vor stabili măsuri de sprijinire puse în aplicare de autoritățile administrației publice locale, iar angajatorii și angajații vor fi sprijiniți prin derogări de la prevederile legale în vigoare, a mai precizat președintele. Angajații din sectoare economice oprite parțial sau total vor beneficia de protecție socială, mai arătat Iohannis.

Iohannis a mai anunțat că în structurile MAI, unități sanitare și alte unități de sănătate să se poată angaja fără concurs personalul necesar pentru a supliemtna nevoile medicale apărute și că am dispus asigurarea sumelor necesare în bugetul MS pentru asigurarea de materiale, echipamente și medicamente prin procedura de achiziție directă. De asemenea, spune Iohannis, a simplificat procedurile de decontare a banilor astfel încât să se poată rezolva rapid toate operațiunile necesare.

”Școlile vor fi închise pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților și e foarte important să limităm povara financiară asupra cetățenilor”, a mai spus Iohannis care a avertizat că, dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente, alimente strictă necesitate, servicii de utilitate publică la limita prețului mediu din ultimele trei luni din perioada de dinaintea declarării stării de urgență.

Președintele a mai arătat că prevederile legii privind acordarea unor zile libere pentru părinți nu se aplică angajaților sistemului de Apărare, unități sanitare și alte categorii, dar că aceste categorii au dreptul la majorarea salariului în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege. De asemenea, nu mai e necesară deplasarea la sediul instituțiilor pentru depuneri de cereri pentru alocare de prestații sociale, iar acestea pot fi depuse electronic.

Iohannis a indicat faptul că Guvernul va anunța în curând pachetul de soluții pregătit pentru ajutorarea economiei pentru că producția și întreaga economie trebuie să fie pregătite să susțină combaterea epidemiei. Se va asigura continuitatea serviciilor de utilitate publică, dar se suspendă efectuarea controalelor la angajator de către ITM. În justiție, activitatea va continua doar în cazurile de urgență deosebită, iar pentru judecarea proceselor, instanțele pot da termene scurte, de la o zi la alta, sau chiar în aceeași zi. Iohannis a precizat că toate măsurile detaliate se regăsesc în decretul emis azi și care intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

”Dragi români, ascultați mesajele oficialilor, respectați cu strictețe regulile, evitați aglomerările, limitați cât se poate de mult orice deplasare. Oricât de greu ar părea, păstrați distanța socială. Măsurile care au funcționat până acum au fost cele severe, de distanțare socială. Combaterea infecțiilor presupune un efort susținut, adaptabilitate și acțiune rapidă”, a arătat președintele.

El a subliniat că starea de urgență permite autorităților să adopte gradual sau imediat măsuri precum închiderea granițelor, a unor restaurante, cafenele, cluburi și că poate fi interzisă gradual circulația rutieră, feroviară sau aeriană pe diferite rute.

Tot ca o măsură de primă urgență, cu aplicare graduală, prezentată de președinte, este identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție, medicamente utilizate, acestea fiind, în ansamblu, măsuri extreme, cu impact direct asupra vieții cotidiene.

”Ele vor avea un caracter temporar însă sunt necesare acum pentru a preveni un rău mult mai mare în viitor. Tot ce facem se subsumează obiectivului primordial de a proteja viața oamenilor”, a justificat președintele adoptarea acestor măsuri.

Așadar, Iohannis a clarificat ce înseamnă starea de urgență și în ce vor consta limitările pe care ea le impune. Rămâne de văzut dacă va fi suficientă perioada de 30 de zile pentru stoparea răspândirii virusului și cât de deprate vor merge autoritățile pentru a lupta împotria epidemiei.

Fluxul de știri
0